Aproape 200 de pliante ce conțin recomandări și măsuri preventive au fost înmânate călătorilor care circulă cu trenul, de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj. Acțiunea face parte din activitățile specifice privind prevenirea tâlhăriilor și a furturilor de la călătorii din trenuri și gări, fiind desfășurată în cursul acestei săptămâni. Pe această cale, reprezentanții IPJ Sălaj vin cu o serie de recomandări pentru călători. ’’Nu vă lăsaţi niciodată geanta, bagajele sau alte bunuri nesupravegheate în locuri publice, nici pentru perioade scurte de timp; nu încredințați bunurile personale și bagajele unor persoane necunoscute; la urcarea și coborârea din tren supravegheați atent bagajele; nu ţineţi la vedere bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneaoastră; manifestăţi atenţie la cine se află în preajma dumneavoastră şi ţineţi pe cât posibil bagajul aşezat în partea din faţă; dacă în aglomerație vă simțiți înconjurați de persoane dubioase, încercați să vă schimbați locul. În cazul în care sunteți victima sau martorul unei infracţiuni, sesizaţi poliţia prin apelul de urgenţă 112’’, sunt recomandările transmise de reprezentanților IPJ Sălaj.