Hoții specializați în spargerea sau pătrunderea în locuințele neasigurate nu pleacă în vacanță. Furturile din locuințe, fie că este vorba despre apartamente sau case, deși au scăzut numeric față de aceeași perioadă a anului trecut, continuă să ne pună în pericol nu doar bunurile, ci și securitatea noastră și a familiilor, generând prin faptele lor un nivel ridicat de stres psihologic, chiar o stare de teamă, lucruri pe care cu greu le putem înlătura ulterior. Toate acestea, bineînțeles, adăugate pagubei și distrugerilor care vin la pachet cu un astfel de eveniment nedorit. În Sălaj, de la începutul anului și până în prezent, hoții au spart nu mai puțin de 132 de proprietăți, printre acestea fiind, desigur, apartamente situate în municipiu și orașe, dar și case, faptele fiind sesizate de proprietari din tot județul. Statistic, cifra este mai mică cu 22 de procente față de aceeași perioadă a anului 2019, dar acest lucru nu trebuie să ne liniștească, ci din contra, trebuie să ne mobilizeze să acționăm astfel încât, atât cât pute să facem, să diminuăm șansele infractorilor de a ne da nu doar lucrurile din casă, ci chiar viața de zi cu zi peste cap.
Banii și bijuteriile – ținte prioritare
Obiectele de valoare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor care concep diverse modalităţi de a şi le însuşi, indiferent dacă acestea se află într-o locuinţă, magazin, depozit ori în circulaţie. Între calitatea sistemelor de asigurare a protecţiei şi ingeniozitatea hoţilor a fost, dintotdeauna, o acerbă competiţie. Contrar tuturor evidenţelor, din motive greu de înţeles, mulţi deţinători de valori ignoră cele mai elementare măsuri de autoprotecţie, devenind astfel victime sigure. Principiile de bază ale amenajării unui sistem de protecţie cuprind aceleaşi elemente, indiferent de perioada istorică în care a fost conceput. Una din cele mai eficiente metode de protecţie o constituie limitarea posibilităţilor de acces la bunurile de valoare şi prelungirea timpul necesar pentru sustragerea acestora de către infractori. Măsurile luate au rolul de a induce răufăcătorilor sentimentul că şansele de reuşită sunt minime, iar riscul de prindere este maxim, ceea constituie un factor psihologic, ce poate fi realizat prin: concepţia arhitectonică a clădirii, care trebuie să inducă senzaţia de solid; existenţa barierelor fizice; prezenţa sistemelor moderne de securitate. Barierele fizice au rolul de a întârzia cât mai mult pătrunderea sau accesul la valori al infractorilor. Este necesar ca acest timp să fie suficient pentru ca cineva să sesizeze ceea ce se întâmplă şi să anunţe Poliţia. De asemenea, întârzierea necesară pentru depăşirea acestor bariere îi determină pe cei în cauză să renunţe. „Barierele” psihice au drept scop descurajarea infractorilor, sugerându-le ideea ca acţiunile lor sunt în permanenţă supravegheate şi pot deveni probe în instanţă. Spre deosebire de paza umană un sistem electronic de securitate nu doarme şi nu poate fi corupt sau depăşit cu mijloace uzuale. Polițiștii spuncă o îmbinare între barierele fizice şi cele psihice poate genera o protecţie eficientă. Totodată, achiziţionarea unor sisteme de securitate care să corespundă standardelor de securitate nu este un moft, ci o necesitate.
Dacă locuiți la bloc
Dacă montaţi un interfon la intrarea în scară şi utilizaţi-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil; asiguraţi dotarea cu încuietori corespunzătoare a uşilor de la subsol, terase sau intrările suplimentare; asiguraţi-vă că dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia; la intrările în holurile blocului şi pe paliere este nevoie de o bună iluminare; instalaţi un sistem de iluminare automat cu detecţia mişcării şi un sistem de supraveghere video; montaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră; conectaţi sistemul de alarmare la un dispecerat de monitorizare a acestora; montaţi o incuietoare de înaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă; dacă locuiţi la parter sau la etajul 1, grilajele de la fereastră ţin hoţii la distanţă. Încuietoarea trebuie montată corect, în așa fel încât să fie imposibil accesul din exterior la șuruburile de prindere, iar cilindrul să fie complet introdus în corpul broaştei, pentru a evita ruperea lui.
Dacă locuiți la casă
În plus față de unele dintre măsurile de mai sus, adecvate unei locuințe (casă), puteţi monta sisteme de: supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei; protecţie perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea dumneavoastră; iluminare cu senzori de mişcare. Mai mult decât util pentru liniştea familiei voastre poate fi: instituirea unui sistem de supraveghere a vecinătăţii; interzicerea accesului în locuinţă şi refuzul de a da informaţii despre familie, bunurile pe care le deţineţi ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituţii, dar care nu se pot legitima; apelarea la o persoană de încredere care să vă ridice eventualele facturi sau înştiinţări lăsate în uşă ori în cutia poştală, pe perioada cât lipsiţi de la domiciliu; utilizarea sistemului de securitate antiefractie care trebuie sa devină un obicei firesc, precum inchiderea uşii; prezenţa unui câine; evitarea depozitării în curtea casei, la vedere, a ambalajelor unor obiecte de valoare.
Facebook și Instagram – surse de inspirație pentru hoți
Nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori. Făceţi-le inaccesibile persoanelor necunoscute şi manifestaţi o atenţie sporită la datele şi fotografiile pe care le postaţi. Nu postați anunțuri care să arate că plecați de acasă. Evitaţi conexiunile și prieteniile cu persoane pe care nu le cunoaşteţi în realitate, care vă solicită prietenia pe aceste rețele. Informați-vă și faceți un minimum de verificări înainte să permiteți unei persoane străine să vă intre în intimidate, având acces la toate anunțurile, postările, locațiile și fotografiile pe care le postați zilnic. Nu dezvăluiţi date despre dumneavoastră celor pe care îi cunoaşteţi doar în mediul online. Atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet pentru că hoții supraveghează constant datele care apar postate pe paginile celor pe care îi au în vizor și fac, de cele mai multe ori, conexiuni deosebit de bine puse la punct, acestea având la bază surse diferite de informare, chiar supravegheri, date culese pe diferite căi dar mai ales lucrurile pe care le postați pe aceste pagini, oferindu-le de multe ori, fără să știți, exact pontul de care au nevoie.