Ajunsă în 2015 la Centrul Naţional de Excelenţă din Baia Mare, pregătindu-se dub îndrumarea cunoscutului tehnician Mircea Spătăcean, sălăjeanca Iulia Duma a făcut pasul spre primul eşalon voleibalistic din România. La Baia Mare a juns după un joc de verificare între echipa antrenorului Mircea Spătăcean şi grupa unde evolua Iulia Duma, pregătită la acea vreme de Dan Predescu, cel care a şi descoperit-o pe sportivă. “A fost greu să mă despart de familie şi de prietenii din Zalău la vârsta de 12 ani, dar am fost primită cu multă căldură de toată lumea la Baia Mare, atât de colegele de la Centrul Naţional de Excelenţă, cât şi de colegii de şcoală. Am plecat în acel an într-un cantonament la Topliţa, pentru a ne cunoaşte mai bine, după care ne-am înscris în campionatul de minivolei. A fost o necunoscută pentru mine acest nivel, deoarece serviciul se efectua de jos, iar eu la Zalău am învăţat doar serviciul de sus”, afirma sportiva în momentul în care a făcut pasul spre Centrul Naţional de Excelenţă
Jucătoarea în vârstă de 16 ani a semnat în această săptămână un contract cu formaţia din Divizia A1, Universitatea NTT Data Cluj.
„Îmi doresc să evoluăm ca echipă, să învăţ de la colegele mele cu experienţă şi să avem rezultate frumoase împreună”, a declarat tânăra voleibalistă după semnarea contractului.
Iulia Duma este al cincelea transfer din această vară pentru formaţia clujeană. Sportiva ce evoluează pe postul de trăgător secund a mai activat la CSS Baia Mare în perioada 2016 – 2018, iar în ultimii doi ani, la CS Victoria Nădlac.
felicitari iulia.
din pacate taticu e un plagiator autointitulat jurnalist
Felicitari, fetito !