În secolul vitezei, România pare să se întoarcă în timp mai ales atunci când vine vorba de o simplă ”călătorie cu trenul”. Nu este vorba despre starea și confortul călătoriei pe calea ferată, ci despre imaginile dezolante ale unor halte, lăste de izbeliște sau mai nou ”în conservare”. Un exemplu concludent este și halta Câmpia. Aceasta nu este singura din județ care se află într-o stare de degradare, respectiv ”conservare”. Reprezentanții Companiei de Căi Ferate CFR S.A. spun că această clădire de călători din halta Câmpia Sălaj a făcut obiectul unui contract de închiriere în perioada 1 martie 2017 – 28 februarie 2019. La data expirării contractului, fostul chiriaş nu a dorit să mai prelungească contractul, astfel încât clădirea a rămas în conservare, în gestiunea Secţiei L6 Satu Mare. ”La ora actuală structura de rezistenţă a clădirii nu este afectată, fiind necesare însă intervenţii la învelitoarea din ţiglă, la finisajele exterioare (tencuieli, zugrăveli) şi toaletarea vegetaţiei din vecinătatea clădirii. Aceste lucrări se preconizează a fi realizate în cel mai scurt timp, iar ulterior clădirea se va scoate la licitație, pentru închiriere”, au informat reprezentanții CFR SA. Potrivit acestora pe raza județului Sălaj sunt 15 stații și halte de mișcare (HM): Gâlgău, Ileanda, Răstoci, Letca, Cuciulat, Băbuțeni, Surduc Sălaj, Jibou, Someș Odorhei, Benesat, Mirșid, Zalău Nord, Borla, Sărmășag, Șimleu Silvaniei, dar și 22 halte de călători: Căpâlna pe Someș, Gâlgău h, Glodu Someșului, Rus, Bizușa, Ciocmani, Var, Inău, Aluniș Sălaj, Cuceu Sălaj, Poptelec, Guruslău, Bocșa Sălaj, Câmpia Sălaj, Sărmășag h, Derșida, Giurtelec, Uileacu Șimleului, Măgura Șimleului, Nușfalău, Ip și Porț.
Cinci halte și stații călători, reparate în ultimii cinci ani
Chiar dacă clădirea din halta Câmpia urmează să fie reabilitată, fără însă a se preciza cu exactiate termenul de începere al lucrărilor, reprezentanții CFR SA spun că în acest an, în lista lucrărilor de modernizare, respectiv reabilitare sunt în derulare investiții la: HM Mirşid – reparaţii clădire călători şi peron linia I; HM Surduc Sălaj – reparaţii acoperiş, igienizări interioare şi exterioare la clădirea de călători lucrare aflată în lucru cu termen de finalizare 31 iulie 2020. De asemenea, în perioada august-septembrie în HM Băbuţeni se vor executa lucrări de reparații la peronul de la linia I, iar începând de luna viitoare, august 2020, în staţia CF Surduc Sălaj se vor executa lucrări de reparații la peronul de la linia I. Reprezentanții CFR SA precizează că Sucursala Regională CF Cluj a realizat în zona judeţului Sălaj, lucrări de reparații la staţii CF şi HM, după cum urmează: 2015 – 2017 în stația CF Sărmășag – reparaţii acoperiş, igienizări interioare, exterioare şi peron; 2016 în stația CF Gâlgău – reparaţii acoperiş, igienizări interioare, exterioare şi peron; 2017 în HM Letca – reparaţii clădire călători, WC public şi peron la linia I; 2017 în HM Cuciulat – reparaţii clădire călători, WC Public şi peron la linia I și în anul 2017 în HM Benesat – reparaţii clădire călători, WC Public şi cabine acari. În cursul anului 2014 au fost finalizate lucrările de modernizare în stația CF Zalău. ”Menționăm că în cadrul proiectului de Modernizare/reabilitare a 47 stații de cale ferată din România (etapa Studiu de Fezabilitate), finanțat din fonduri europene, prin POIM 2014-2020, sunt incluse, pentru modernizare, opt stații pe raza Sucursalei Regionale CF Cluj: Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someș, Valea lui Mihai, Carei și Salonta”, au precizat reprezentanții CFR SA.