Ungaria impune un nou set de restricții la intrarea în țară

Statul vecin a decis aplicarea unui nou set de restricții și reguli în privința cetățenilor străini care intră în țară. La sfârșitul săptămânii trecute, Ungaria a stabilit noi restricţii în ceea ce priveşte trecerea frontierelor, care vor intra în vigoare începând de miercuri, pentru a preveni răspândirea coronavirusului de tip nou, în urma reapariţiei unui număr mare de cazuri în mai multe ţări, a anunţat duminică şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, informează Reuters şi Magyar Hirlap. Conform noilor reguli, cetăţenii unguri care revin din ţări de risc crescut, considerate aparţinând zonelor „galbenă” şi „roşie”, vor fi obligaţi să se supună unor controale medicale la graniţă şi să intre în carantină, a explicat Gergely Gulyas, reprezentant al Guvernului ungar. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul străinilor care vin din ţări „galbene”, în timp ce intrarea cetăţenilor străini venind din ţări „roşii” va fi interzisă. Din categoria „roşie” fac parte în acest moment Albania, Bosnia-Herţegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Ucraina. Dintre statele membre ale Uniunii Europene, în categoria „galbenă” se înscriu în prezent Bulgaria, Portugalia, Suedia şi România. Tot aici intră şi Marea Britanie. Cei care vin din aceste ţări trebuie să intre în carantină, pe care o pot părăsi doar după două teste negative efectuate la interval de 48 de ore. Croaţia, stat membru al UE, face parte deocamdată din categoria „verde”, a precizat responsabilul ungar.

Foto: Budapesta © Magazin Sălăjean

 

Leave a Comment