Valul cu două cocoașe

Daniel Săuca
Domnul ministrul Nelu Tătaru a declarat recent la Digi 24 că „încă este primul val, dar noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe. Putem face o a doua cocoașă care poate fi mai violentă decât prima, în condițiile în care dacă atunci acționa un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare la o parte din concetățenii noștri nu mai există” (hotnews.ro). Se aștepta cineva ca după ce autoritățile au dat cale liberă „relaxărilor” respectarea restricțiilor să fie la fel ca în vremea situației de urgență? Ce se va întâmpla cu „instinctul de conservare” în continuare, și prin bătătura istoriei noastre? Lucruri nu prea bune. Și pentru că veștile nu sunt îmbucurătoare: „La început, coronavirusului i-a luat trei luni până să ajungă să infecteze un milion de oameni. Acum, ultimul milion de persoane infectate a fost atins în doar 8 zile. Cu o pandemie de coronavirus în plină desfășurare, care a infectat deja peste 10 milioane de persoane la nivel global, reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) avertizează că actuala criză ar putea intra într-o nouă etapă periculoasă, informează BBC” (digi24.ro). Așa că mai avem de așteptat. Cum va fi lumea când se va termina pandemia? Poate că unii știu cu adevărat. Mulți își dau cu părerea, mai mult sau mai puțin competent, chiar dacă își arogă alura expertizei. Să amintim și ce a publicat recent Sorin Ioniță: „Pe scurt, nimeni n-a găsit soluţia magică pentru dubla problemă pusă de Covid-19: pe de-o parte, criza de sănătate publică, cu care ştiinţa modernă se luptă bâjbâind, prin ipoteze, încercări şi erori, asta fiind natura ştiinţei experimentale, cea care a schimbat lumea în bine în ultimele două-trei secole. Pe de altă parte, avem criza de opinie publică, unde funcţionează regulile cele vechi ale gândirii magice şi manipulării emoţiilor, fiindcă de la Iluminism încoace gândirea de tip ştiinţific n-a ajuns dominantă în rândul marelui public, oricât i-au băgat-o pe gât sistemele de educaţie, deşi oamenii îi utilizează bucuros produsele în viaţa de zi cu zi” (libertatea.ro). Și criza sistemului public. Și minunata prestație a celebrei clase politice. Și pe aici, prin Sălaj. Unde, în linii mari, băieții dau impresia că s-au înțeles. Într-un județ mic e normal să te înțelegi cu toată lumea. Nu? Valul cu două cocoașe nu e despre noi… E o cămilă bactriană.

Leave a Comment