Nu mai puțin 660 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, în doar o săptămână, mai exact în perioada 25 iunie – 2 iulie. Potrivit reprezentanților unității spitalicești, din totalul celor 660 de pacienţi prezenți la UPU Zalău, 313 au fost internați pentru tratament și investigații medicale suplimentare în diferite secții ale spitalului. Cei mai mulți pacienți care s-au prezentat la Urgențe pentru a solicita sprijin medical au fost cu: plăgi, fracturi, traumatisme, entorse și contuzii – 111 cazuri; mușcături de căpușe – 46 de cazuri; gastrită, gastroduodenită, enterocolită, gastro-enterocolită – 45 de cazuri; hipertensiune arterială – 40 de cazuri; travaliu declanșat -33 de cazuri; colică abdominală – 26 de cazuri; mușcături de câine și pisică- nouă cazuri, politraumatism prin accident rutier și apendicită câte cinci cazuri. Comparativ cu perioada perioada 15-25 iunie, penultima raportare, numărul pacienţilor care au ajuns la UPU pentru a solicita sprijin medical a crescut cu 41 de persoane, de la 619 la 660.