Autoritățile municipale au luat în colimator autovehiculele abandonate pe domeniul public și privat din municipiu. În curând, Primăria va avea un nou serviciu subordonat direct instituției, care se va ocupa în mod special de ridicarea acestor autovehicule, dar și de cele parcate neregulamentar, în municipiu. Mai mult, Primăria Zalău vrea să amenajeze un teren pentru depozitarea autovehiculelor abandonate, mai precis un cimitir al rablelor lăsate cu lunile pe domeniul public.
Conform unui act normativ ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial, autoritățile locale au posibilitatea să acționeze mai rapid și mai eficient într-o problemă cu care orice oraș se confruntă de multă vreme: cea a “rablelor” fără stăpân ori abandonate în fața blocurilor, pe marginea străzilor, lângă parcuri sau în alte spații care aparțin domeniului public ori privat. Prin noua lege, autovehiculele care sunt lăsate peste șase luni în parcări sau locuri publice, vor fi ridicate de autoritățile locale. Astfel, orice tip de vehicul abandonat pe domeniul public sau privat al statului cel puțin șase luni va dispărea din locul respectiv după șase luni de la constatare. În această categorie intră vehiculele fără stăpân, fără plăcuțe de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în alte state, dar și în cazul vehiculelor abandonate pentru care, deși au un deținător cunoscut, există indicii temeinice că nu ar corespunde circulației pe drumurile publice. Într-o primă etapă de aplicare a legii 97/2020, autorităţile vor trece la inventarierea acestor autovehicule, lucru demarat deja în Zalău. Apoi, se vor încheia procese-verbale de constatare, iar pe autovehiculele aflate în discuţie se vor lipi somaţii ce vizează ridicarea lor în maximum zece zile. În cazul în care aceste autovehicule vor rămâne în același loc, vehiculele vor fi ridicate şi depozitate de autorităţi în locuri special amenajate, după cum prevede legea. Autoritățile locale zălăuane vor să înființeze în scurt timp un loc special destinat mașinilor abandonate sau al căror proprietar nu mai poate fi găsit, autovehicule care rămân pe domeniul public luni, poate chiar ani la rând, așa cum se întâmpla până nu demult, în municipiu.
Nicio societate privată nu va mai putea ridica autovehicule în Zalău
Reprezentanții Primăriei Zalău au comunicat, la solicitarea Magazin Sălăjean, că se dorește înființarea unui serviciu special destinat autovehiculelor fără stăpân sau abandonate, un serviciu care să includă și activitatea de ridicări auto în cazul celor parcate nergeulamentar. “De la începutul acestui an și până în prezent, în baza Legii nr. 421/27.06.2002 – privind regimul juridic al vehiculelor abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale, inspectorii din cadrul Direcției Corp Control au efectuat verificări pentru identificarea vehiculelor abandonate sau fără stăpân aflate pe domeniul public în municipiul Zalău. După obținerea datelor de identificare ale proprietarilor sau deţinătorilor legali, de la Poliția Locală Zalău, au fost notificați 28 de proprietari sau deținători de autovehicule să ridice de pe domeniul public autovehiculele abandonate care le aparțin. După acțiunea de notificare, cele 28 autovehicule au fost ridicate de pe domeniul public. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale. În continuare se vor efectua verificări pe această linie, în scopul eliberării domeniului public. În vederea ridicării mașinilor parcate neregulamentar și a celor abandonate, Primăria Municipiului Zalău analizează varianta atribuirii acestui serviciu Societății Transurbis. Astfel, se dorește operaționalizarea acestui serviciu prin intermediul unei societăți din subordinea Primăriei, nu prin intermediul unei societăți private, așa cum a fost în trecut. În acest sens, se are în vedere alocarea unor resurse financiare pentru achiziția unei platforme în vederea desfășurării acestui serviciu. Înainte de implementarea propriu-zis a serviciului, administrația locală are în vedere creșterea numărului de locuri de parcare. De asemenea, în bugetul din acest an a fost alocată suma de 420.000 lei pentru identificarea și amenajarea unei suprafețe de teren unde să fie depozitate mașinile neutilizate sau nefuncționale”, ne-au comunicat, la sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții municipalității.
Foarte BINE. Era si timpul ! Noroc ca vin alegerile si se mai intra in normalitate !
Si daca propietaru isi muta masina la 5 m de la locul aflat initial?se considera ca si-a mutat masina….nu?
Asta-i foarte inteligent! Si ne miram ca tara merge prost! Romanii n-au scoala!