# Mare-i tupeul și uriașă nesimțirea în rândul unor cetățeni. Nu-și mai revin în vecii vecilor, amin! Să-ți arunci tu gunoaiele pe unde îți vine și când îți vine și nimeni – dintre cei plătiți cu bani grei – să nu ia nicio măsură… Totuși, cei abilitați cu pe linie de mediu ce fac? Stau în birouri? Nu ne mai miră nimic. Dăunăzi, pe zona de centură, aproape de sediul unei instituții direct responsabile cu starea mediului, un cetățean a dat foc resturilor menajere generând o ciupercă de fum care a cuprins jumătate din Zalău. Cine a trecut prin zonă nu putea respira și, totuși, nimeni, nimic! Că nu vezi, nu-i de mirare, dar nici măcar să nu simți ? Ei, uite cum se papă banii prin unele instituții, iar noi tragem și tragem iar pentru nesimțirea unora, dar și pentru incompetența altora. Punem rămășag că în zi de leafă, dacă nu se face plata celor care muncesc, toți dau în pusee de hipertensiune.
# I-a stat mintea-n loc zvonărașului când, în unul dintre blogurile zămislite din nimic, pentru a proslăvi nimicul și botezate pompos „site de presă”, a citit o informație despre Zalău care, cică, este peste Oradea, Cluj și Timișoara. Știe zvonărașul că unii oameni au un simț maxim al exagerării, dar la așa ceva nu s-a putut gândi. Va fi și Zalăul peste cele trei municipii… atunci când va face plopu’ pere și răchita micșunele. N-ar fi rău să fie bine, vorba aceea.