Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat joi, 25 iunie, parțial, în localitatea Crișeni. Compania de sistrubuție a gazelor naturale, Delgaz Grid, informează că pentru execuția lucrărilor specifice de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuție este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale parțial în localitatea Crișeni din județul Sălaj, zona satul nou, joi, 25 iunie, între orele 9 -13. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). Delgaz Grid, compania de distribuție, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României: Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău, dar şi o reţea de electricitate de aproape 81.900 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.