Șapte persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu au ajuns în carantină. În plus s-au ales și cu amenzi contravenționale. Acestea nu au fost găsite la domiciliu de către poliștii care, la începutul acestei săptămâni, au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii Covid–19. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Sălaj în cadrul activităților desfășurate, au fost verificate 601 persoane, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă, iar șapte dintre persoanele verificate nu au fost găsite la domiciliu, față de care a fost luată masura sancționării contravenționale cu amenzi în valoare totală de 5.000 de lei și au fost plasate în carantină instituționalizată pe o perioadă de 14 zile. De asemenea, au fost verificate și 11 societăți comerciale cu privire la respectare interdicțiilor impuse pentru această perioadă, fără a fi constatate nereguli. ”Recomandăm în continuare cetățenilor să respecte măsura izolării la domiciliu și să se informeze doar din surse oficiale”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.