România coboară șapte locuri și iese din top 40 Startup

România coboară vertiginos în clasamentul celor mai bune ecosisteme de startup din lume şi iese, astfel, din Top 40. România a coborât cu șapte locuri până pe poziţia 45 în lume, în clasamentul celor mai bune ecosisteme startup din lume, realizat de SeedBlink. La nivel de oraș, șapte din opt orașe din ţara noastră au coborât de asemenea în clasament, dintre care unele au avut căzut cu mai mult de sute de locuri. Bucureștiul rămâne oraşul principal pentru ecosistemul de startup-uri din România, în ciuda unei ieşiri din Top 100 până pe 103. Cluj-Napoca a urcat cu 31 de poziţii până pe 214 iar pe locul al treilea se află Timişoara, care a coborât cu șapte poziţii până pe 368 în lume. Municipiul Iaşi a coborât 103 de poziţii (locul 420 în lume), iar cea mai mare coborâre a înregistrat-o Braşovul, care a picat cu 226 de poziţii până pe locul 892 din lume. „România are un număr impresionant de orașe în clasament și acum este timpul să crească din punct de vedere al calității pentru a crește potențialul întregii țări. În același timp, atenția trebuie să fie orientată către București pentru a reveni în Top 100”, se arată în raport. 

Am rămas în urma Bulgariei și Serbiei

Potrivit sursei citate, România este o țară cu o economie vibrantă, iar autorii studiului spun că speră ca ţara noastră să înceapă să îşi folosească sectorul IT „de înaltă calitate” pentru a face față consencinţelor crizei declanşate de pandemia de COVID-19. Peste 100.000 de români participă deja la scena IT, în principal ca angajați, freelanceri și lucrători la distanță pentru companii străine care sunt la curent cu piaţa locală de specialişti. Raportul notează că antreprenorii români se bucură deja infrastructură îmbunătățită cu conexiuni rapide la internet, dar acest lucru nu va fi suficient pentru a construi un hub regional. În afara de București, un oraș care a reușit să-și construiască un nume în ecosistem este Cluj Napoca, unde dezvoltatorii ecosistemului şi-au dat seama ca au nevoie să atragă investitori străini pentru a crește. În clasamentul global, SUA ocupă prima poziţie, urmată de Marea Britanie, Israel, Canada, Germania, Olanda, Australia, Elveţia, Spania şi Suedia, cea care închide Top 10. Înaintea României se află multe ţări din regiune, inclusiv Ucraina (locul 29), Bulgaria (locul 32), Ungaria (37), Serbia (locul 42) şi Grecia (44).

 

Leave a Comment