Legea pumnului la școala din Măeriște: măsurile luate de Inspectoratul Școlar

La școala din Măierişte, legea pumnului pare să fie la ea acasă. În pauza cursurilor de pregătire pentru Evaluarea Naţională, un elev de clasa a VIII-a a fost bătut şi terorizat, de faţă cu colegii săi, de către unul dintre elevii școlii. Băiatul a încasat o ploaie de pumni din partea agresorului, acest incident grav nefiind primul, în acest caz. Mama victimei susţine că nu este pentru prima dată când agresorul face probleme în colectiv. Victima, un elev de 15 ani, a fost şi în trecut ținta loviturilor de pumn ale agresorului. În 9 iunie, în ziua în care a fost filmată bătaia din sala de clasă, filmare postată, de altfel, și pe Facebook, băiatul ar fi fost lovit pe motiv că a cutezat să vină în satul colegului său. Băiatul bătut a refuzat să mai meargă în colectivitate, temându-se de agresor și de o eventuală răzbunare a acestuia. Au fost luate măsuri, de către conducerea Inspectoratului Școlar Sălaj însă acestea nu par a fi prea exigente, având în vedere gravitatea incidentului și faptul că acesta nu a fost un caz singular.

La solicitarea Magazin Sălăjean, Inspectoratul Școlar Sălaj ne-a transmis, așadar, măsurile luate în acest caz care, atât prin violență și consecințele psihologice cât și prin repetabilitate, constituie o amenințare la adresa siguranței și integrității corporale și psihice a elevilor: “La solicitarea dumneavoastră cu privire la incidentul petrecut la Școala Gimnazială nr.1 Măeriște, în data de 9 iunie, vă comunicăm că în data de 12 iunie a avut loc întrunirea Comisiei de cercetare disciplinară de la Școala Gimnazială nr. 1 Măeriște, în vederea stabilirii măsurilor disciplinare asupra incidentului care a avut loc în școală, în data de 9 iunie, în pauza din timpul programului de pregătire pentru Evaluarea Națională 2020, așa cum a solicitat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, prof. dr. Gheorghe-Vasile Bulgărean. Menționăm că în urma anchetei, comisia de cercetare disciplinară a hotărât luarea următoarelor măsuri: sancționarea profesorilor de serviciu, în baza art. 280, alin (2) lit. a din LEN nr. 11/2011 cu modificările și completările ulterioare și a art. 248, alin. (1) lit. a din Codul muncii, cu observație scrisă; sancționarea elevului violent cu scăderea notei la purtare la 8 (opt), conform Statutului elevului, art. 23 alin. (6) și a Regulamentului intern al Școlii Gimnaziale nr. 1 Măeriște, art. 6;  Inspectoratul Școlar Județean Sălaj a desemnat o comisie de anchetă în acest sens”.

Foto & Video: Facebook/Bob Virgil Marius

https://www.facebook.com/bob.virgilmarius/videos/4080516785322017/

Leave a Comment