Peste 16.700 de sălăjeni cu situație materială precară urmează să primească pachete cu obiecte de igienă personală prin intermediul Prefecturii Sălaj. Distruibuirea acestora, inclusă în Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD 2020-2021, va avea loc în cursul acestei săptămâni, joi și vineri, 18 respectiv 19 iunie. Fiecare pachet, distribuit cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne și al Instituției Prefectului, conține: cinci periuțe de dinți ambalate individual, patru tuburi de pastă de dinți de 75 ml, un tub de săpun lichid de 500 ml, un tub de șampon pentru copii de 800 ml, un tub de șampon pentru adulți de 500 ml, detergent granule pentru rufe colorate – 900 g și detergent granule pentru rufe albe – 1800 g. Categoriile de persoane care vor beneficia de asistență materială de bază acordate în cadrul proiectului finanțat din POAD sunt: persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat; familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, dar și persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv: victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, în anumite condiții. În Salaj vor fi distribuite 16.716 de astfel de pachete. POAD are o alocare de 441 milioane euro și este finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.