O problemă cu care sălăjenii care locuiesc la case se confruntă de mult timp este cea a resturilor vegetale care provin din gospodărie. Fie că este vorba despre iarba cosită, gazon tuns, resturi de plante și flori sau chiar resturi și coji de legume ce provin din bucătărie, localnicii din Hida au la dispoziție, începând din această săptămână, compostiere oferite de Primăria din Hida prin Asociația Ecodes. Primarul comunei Hida, Dumitru Petruș, a spus pentru Magazin Sălăjean că aceste compostiere – 100 de bucăți, deocamdată – sunt oferite de Asociația Ecodes Sălaj celor care doresc să producă în propria gospodărie compost. “Sunt 100 de bucăți pe care le vor oferi cetățenilor noștri, însă dacă cererea va fi mai mare, vom avea posibilitatea să solicităm mai multe. Este un lucru foarte util și așteptat de cetățenii noștri care doresc să scape de deșeurile vegetale într-un mod care să le aducă beneficii și care să nu mai reprezinte un stress așa cum era până acum. Un compostier are o capacitate de 220 litri, sunt dintr-un plastic elastic, de culoare neagră, tronconice, fără fund dar dotate un capac în partea superioară plus mici ferestre de ventilație.După procesul de fermentație se obține compostul (pământ foarte hrănitor pentru flori și pomi). Compostierele se pun la dispoziție gratuit și se predau pe baza de solicitare (cerere) și semnătură de primire”, a spus primarul comunei Hida pentru Magazin Sălăjean. Hida este printre primele localități din județ în care s-a reușit oferirea acestor compostiere, distribuirea compostoarelor în gospodăriile celor care le doresc fiind, de altfel, demarată la nivelul multor localități din județ.