Covid cu sparanghel – rețeta românească, pas cu pas

Acțiunea „sparanghelul” ( așa cum sunt și „căpșuna”, „mazărea” ori „buruiana”) reprezintă, de departe, una dintre cele mai mari mostre de batjocură din ultimii ani a autorităților române la adresa românilor care pleacă la muncă prin țări străine, mai ales în contextul pandemic pe care îl traversăm așa cum știm – anevoie, în minciună și amatorism venite de sus. După ce aceleași autorități au făcut tot ce le-a stat în putință să pună pe butuci economia românească, blocând, în mare parte total nejustificat, activitatea în multe sectoare și băgând în foame sute de mii de oameni și mii de firme, au considerat că nu avem cu să nu ne facem preș în fața nemților și, cu încălcarea celor mai elementare norme de securitate în privința sănătății, a celor din domeniul muncii, protecției sociale  care reieșeau clar din contractele de muncă, au facilitat plecarea din țară a mii de muncitori la muncă în agricultură, în timp ce la noi, cei rămași, trebuiau să dea cu subsemnatul, să facă temenele și să stea în genunchi în fața polițistului vigilent care te lua la interviu când te vedea cu sapa în spate. Pentru alții, ai noștri sunt buni, sunt harnici, sunt disponibili. Oricând, în orice context. ce pandemie? Românul e imun! Ce salarii? Românul muncește și pe doi lei, vorba unui fost „sinistru” de prin guvernele răposate. 

La un semn, deschis-au culoarele de zbor, pus-au la dispoziție avioane, în timp ce la televizor, președintele și prim-ministrul ne recitau, afectați, interdicții peste restricții, cum că sunt suspendate cursele și că „aveți grijă, dragi români”, plus o sută de alte măsuri, multe dintre ele aberante, care au îngrețoșat întreaga populație și au adus-o la exasperare. Oamenii au plecat, disperați, care – încotro, au pus botul și de data aceasta la poveștile aleșilor care ne dau nouă lecții la televizor și au plecat, plini de speranțe și iluzii, la cules sparanghelul nemților, cei pe care – evident – n-ai să-i vezi niciodată cu mâinile în pământ – munca la camp e grea, iar dacă în Europa avem încă pepiniere de sclavi, de ce să muncim, spun, pe bună dreptate, nemțălăii. S-au dus bieții oameni și s-au trezit după nici o lună de batjocură și umilință plătiți cu sume cuprinse între 160 și 300 de euro, după ce le-au muncit nenorociților de patroni să le scoată sparanghelul insipid din pământ. Unii s-au îmbolnăvit de coronavirus și vor aduce acum boala acasă, alături de alte afecțiuni care vin la pachet odată cu această batjocură uriașă numită „Acțiunea Sparanghelul”. Ce-o fi fost la gura și în gândul acestor români care s-au dus să muncească, să aibă ce să pună pe masă, Dumnezeu știe. Câte blesteme or fi trimis către artizanii acestei acțiuni cei plecați să câștige o pâine în aceste locuri pline de nenorociți și hoți lacomi!

Acești lideri ai nimicului bine făcut pe care i-am ales și care insistă să ne spele zilnic creierul cu acțiunile, prevenirea, grija și alte parodii, acționând însă total invers, cu bună știință și în interesul altora, mereu în detrimentul românului. Românii muncesc de când lumea prin alte țări la cules și făcut de tot felul. Sunt apreciați pentru că sunt harnici, rezistenți, nu comentează, nu protestează. Însă acum, ceea ce s-a întâmplat, mai ales în acest context pandemic, este strigător la cer. Nimeni nu face ceva concret ca acești oameni să nu mai fie nevoiți să le muncească pământurile altora, în timp ce pe ale noastre le mănâncă buruiana. Violeta Alexandru, ministrul Muncii, ajunsă la Berlin să dea niște interviuri mai degrabă decât să rezolve problemele a căror limpezire era necesară înainte ca lucrurile rele să se întâmple, a spus, în stilul halucinant deja consacrat: “Am primit asigurarea că lucrătorii români vin în Germania cu contracte trimise de angajatori, dar sigur că trebuie să facem mai multe cu privire la conținutul acestor contracte. (…) Am avut toată deschiderea ministrului Heil pentru a răspunde cu fermitate tuturor sesizărilor primite de la cetățenii care muncesc în activități sezoniere”.

Unde dai și unde crapă, vorba românului. De parcă legalitatea contractelor era problema reală a oamenilor care s-au trezit plătiți cu 300 de euro pe lună, înghesuiți unul în altul în camerele de cazare fără nici cea mai elementară măsură ce se impune în această pandemie, puși să muncească dimineața la sparanghel sau căpșuni, iar după amiaza până seara, la smuls de buruiană din serele kilometrice ale nemților. ” Am primit asigurarea. Vom face. Vom analiza. Vom veni cu soluții. Vom anunța. Pentru acești clovni  totul se reduce la timpul viitor, asemenea unui șmenar care vrea să te fraierească și să te facă să crezi că în secunda următoare, prin ajutorul lui, o vei duce mai bine și vei fi mai bogat. Niciodată nu e cu timpul trecut ori, mai important decât toate, cu prezentul concret, dovedit, argumentat. Va veni, oare, o vreme în care artizanii acestui dezastru să dea cu subsemnatul pentru toate aceste nenorociri pe care le-au comis? Sau ne punem iar nădejdea în Dumnezeu, urându-le zi și noapte acestor vinovați ai neamului să aibă parte de ceea ce merită? Cât mai răbdăm, încotro ne îndreptăm, unde vom ajunge? Mulți s-au bucurat că a căzut Dăncilă, dar scurtă a fost bucuria și mult s-a plătit pentru cele câteva minute de ușurare trăite atunci când celălalt Guvern, la fel de catastrofal ca și cel de acum, a fost dat jos.

Însă acum, pare că dramele se înmulțesc iar consecințele acțiunilor concertate ale celor din fruntea statului sunt mult mai grele, mult mai grave. Iar efectul lor pe termen lung va avea în el ceva din efectul unui dezastru nuclear. O „radioactivitate” care ne va bântui încă mulți ani și ne va schilodi viitorul – al nostru, dar mai ales al copiilor noștri – sub toate formele lui, după ce o nouă șarjă de neisprăviți aserviți oricui numai interesului național nu vor fi îmbătrânit în rele și vor fi goniți de la butoane: ei, politicienii care se gândesc mereu doar la următoarele alegeri și nu așa cum ar face adevărații oameni de stat care s-ar gândi la oamenii prezentului, la oamenii car e i-au ales, dar mai ales la generațiile care vin după ei.