Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare, în cursul acestei săptămâni, mai exact miercuri- 13 mai un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Jibou pe numele unui tânăr de 31 de ani, din municipiul Zalău. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de șase luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție, însă va fi privat de libertate pentru o perioadă de peste un an și șase luni (acesta mai are de executat altă condamare de 368 zile, în urma unei eliberări condiționate). Tânărul se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, iar în cursul zilei de vineri, 15 mai, a fost transferat la penitenciar în vederea executării pedepsei.