Amintiri din vremea pandemiei

Ana Berar
S-au făcut multe studii despre felul în care funcționează memoria nostră. Despre ce ne amintim și de ce anume ne amintim unele lucruri iar altele le uităm. Despre cum se distorsionează în timp amintirile. Lucrurile frumoase tind să ne revină mai repede în minte decât cele urâte. Nu știu peste 10 sau 20 de ani ce îmi va veni în minte când mă voi gândi la aceste aproate doua luni de când a început toată nebunia cu coronavirusul și cu izolarea. Dar acum aș vrea să fac o listă, așa, la întâmplare, cu ceea ce percep acum ca fiind lucrurile bune care mi s-au întâmplat, direct sau indirect, în aceste vremuri de pandemie.
Primul și cel mai important este liniștea. A venit ca un cadou neașteptat pe strada noastră cea atât de frecvent circulată, mai ales de camioane. În primele zile nu ne-a venit să credem. Era ceva ireal. Parcă ne mutasem într-o altă lume sau eventual într-un film mut. Liniștea asta a durat cam cât prima luna de pandemie. Suficient cât să ne obișnuim cu ea și să incepem să o savurăm. Se zice că o minune ține trei zile… a noastră a fost ceva mai lungă dar, la ora la care scriu, liniștea e deja doar o amintire frumoasă, cea mai frumoasă.
Al doilea lucru de care îmi voi aminti și care cred că e strâns legat de primul privește păsările. Niciodată nu am avut atât de multe păsări pe lângă casă şi niciodată atâtea triluri. Dimineața devreme mă trezeam în ciripituri voioase. Nu mă prea pricep la păsări, mierlele sunt unele dintre puținele pe care le recunosc și am avut curtea plină de ele. M-am bucurat să le ascult și da, în anul acesta vestitorii primăverii au fost păsările.
Al treilea ar fi cerul noaptea. Sau mai ales noaptea. Niciodată din curtea casei nu am văzut stelele atât de strălucitoare. De parcă până acum privisem bolta printr-un geam prăfuit pe care dintr-o dată cineva l-a deschis larg. Așa se face că am văzut sateliții Musk din centrul orașului mai multe seri la rând. Ce ireal! Iar avioanele atât de prezente au devenit rarități… de ziceam că o să începem să strigăm când vedem unul ca în copilărie ”avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor…”
Și am să mai îmi amintesc, cel puțin o vreme, că în sfârșit mi-am făcut ordine în sertare. În dressing. Între fișiere. În gânduri. Că am funcționat într-o treaptă de viteză mai mică.
E o vorba care zice ”dacă viața îți dă lămâi, fă limonadă”. Nouă viața ne-a dat în primăvara asta covidul care ne-a mutat existența în alți parametri. Așa că, dacă viața ne-a dat pandemie m-am bucurat de liniște, pasări, cer și de timp. Și am făcut ordine.