Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este prăznuit în Biserica Ortodoxă astăzi, 23 aprilie, ca unul dintre cei mai mari sfinți martiri.
Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți ai creștinismului, fiind cel mai adesea imortalizat in icoane călare pe un cal si ucigând un balaur. Acest episod legendar face parte din hagiografia Bisericii de Răsărit si a fost readus în atentia publică în timpul Cruciadelor. Reprezentările timpurii ale acestui motiv apar în secolul al X-lea în Cappadocia si in secolul al XI-lea in Georgia. Anterior, în iconografia bisericii răsăritene Sfântul Gheorghe a fost reprezentat ca un soldat începând cu secolul al VII-lea. Vestitul și marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian, s-a născut în Capadocia, fiu al unor părinți creștini și învățat, din tinerețe, în dreapta credință.
Rămas fără de tată din copilărie, Sfântul s-a mutat, cu mama sa, din Capadocia în Palestina. Ajuns la vârsta desăvârșită, tânărul Gheorghe s-a făcut prețuit și, îmbrățișând slujba armelor, în scurta vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.
În anul 303, Dioclețian a emis un edict de persecuție a creștinilor, care a declanșat un imens val de arestări și torturi. Au urmat alte trei edicte de persecuția în următorii doi ani, 303-305.
Astfel că, din anul 303 și până la 313 (anul Edictului de la Milan, prin care Sfântul împărat Constantin cel Mare a dat pace creștinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Iisus Hristos.
Cunoscând decretul de prigonire împotriva creștinilor, îndată Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărățești, a mărturisit deschis că este creștin și ca înțelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire, Dioclețian a dat porunca să fie dus în temniță și pus la chinuri, ca să se lepede de credință. Şi a fost trecut prin toate vămile muceniciei, loviri cu suliță, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou ș.a. Toate acestea și altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăție stând tare în credință.
Văzând chinurile de moarte, prin care trecea Sfântul Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, mulți dintre ei s-au lepădat de idoli și au venit la credința în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creștinilor. Mai mult, în vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a mărturisit credința ei în Hristos.
În urma acestei mărturisiri făcută de soția sa, Dioclețian a poruncit să li se taie capetele, atât sfântului, cât și împărătesei Alexandra. Aflând ea această hotărâre a împăratului, în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu și și-a dat duhul, iar Sfântul Gheorghe și-a plecat capul sub sabie în ziua de 23 aprilie 303.
O parte din moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe au fost aduse în România. IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, a adus spre cinstire la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanţa o raclă cu moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Racla cu odoarele duhovniceşti a fost donată de către cardinalul Dionisie Tettamanzi, în prezent Arhiepiscop emerit de Milano (Italia), şi va rămâne definitiv în acest lăcaş de cult constănţean, renumit printre altele şi datorită faptului că pictura este realizată de Nicolae Tonitza.
