Un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc în noaptea de duminică spre luni (19 -20 aprilie ), la ora 1, în localitatea Sângeorgiu de Meseș, comuna Bucumi. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea autoturismul pe drumul comunal 70 A, în localitatea Sângeorgiu de Meseș, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, într-o curbă a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit un stâlp de iluminat public, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a șoferului. La testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.
Amenda pentru încălcarea OM i s-a dat?
Cum al cheamă
Un tâmpit!!!!
Anulat permis, amenda maxima pentru incalcarea Ordonanței. Și mai sunt și alți viteji care circula cu viteza prin sat plus ca mai vin și de prin Buciumintermediul zilnic. Politia doarme.