Guvernul liberal vine în sprijinul producătorilor agricoli

Pentru a contracara efectele negative ale crizei generate de pandemia cu noul Coronavirus, Guvernul României a luat o serie de măsuri sectoriale, care vin în sprijinul românilor în această perioadă dificilă. Astfel, și în domeniul agriculturii Cabinetul condus de Ludovic Orban a venit cu inițiative concrete prin care se încearcă protejarea și producătorilor agricoli, precum și menținerea în funcțiune și a acestui domeniu vital pentru economia românească.

Printre cele mai relevante măsuri se numără suspendarea exporturilor pentru produsele agroalimentare de bază, în perioada stării de urgență, pentru asigurarea securității alimentare a României (Ordonanța Militară nr 8).

Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. (Ordonanța Militară nr 8).

Subvenții din fonduri europene acordate fermierilor. Peste 99,5% din subvențiile prevăzute pentru finalul anului trecut și prima parte a acestui an au fost achitate ( în primul rând, cele privind plata pe suprafața de teren, cele mai numeroase). Ministerul Agriculturii a început să plătească și subvențiile pentru așa-numita ”bunăstare la porc și la pasăre” ( în valoare de aproape 16 500 000 de euro). De asemenea, Ministerul Agriculturii  a luat măsuri privind digitalizarea procedurilor birocratice și reluat, în 6 aprilie, procesul depunerii online a cererilor unice de plată APIA. În doar câteva zile au fost depuse 16.698 cereri de plată, pentru o suprafață de 111.448 hectare.

Folosirea eficientă a fondurilor europene pentru agricultură. La începutul lui aprilie, MADR a încasat suma de 91,7 milioane euro, rambursarea de la Comisia Europeană a sumelor utilizate de la bugetul de stat de către APIA, în luna februarie 2020, pentru acordarea schemelor de plăți directe corespunzătoare anului 2019. Această sumă se adaugă încasărilor din din primele trei luni ale lui 2020, din Fondul European de Garantare Agricolă ( 1.640,7 milioane euro) și a celor din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (348,32 milioane euro). Încasările de la Comisia Europeană totalizează astfel peste două miliarde de euro, în cursul anului 2020.

Platformă online pusă la dispoziția producătorilor de legume (https://rndr.ro/legume/). Măsura facilitează comunicarea fermierilor cu marile lanțuri de retail și are scopul de a identifica cele mai bune modalități de preluare a mărfii direct de la micii producători.

(P)

 

 

One Thought to “Guvernul liberal vine în sprijinul producătorilor agricoli”

  1. Anonim

    Dar ce, s-a dat drumu la campania electorală?

Leave a Comment