Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță stabilirea unui nou număr unic de apel pentru informarea cetățenilor cu privire la şomajul tehnic. Noul număr, 021.444-0000, este disponibil începând de marți – 14 aprilie, iar persoanele interesate pot suna pentru a obține informații suplimentare cu privire la șomajul tehnic și la facilitățile acordate prin prevederile Legii nr.19/2020 – privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Noul număr de telefon optimizează serviciul de informare efectuat de ANOFM, scurtând timpii de așteptare. Astfel, încă din faza de inițiere a apelului, cetățenii vor putea fi repartizați către operatorii call-centerului, în funcție de categoria în care se încadrează. Call-centerul va funcționa în același interval orar ca și până în prezent, respectiv între orele 9 -16 de luni până joi și vineri între 9 – 13.De precizat este faptul că angajatorii au la dispoziție platforma digitală https://aici.gov.ro pentru încărcarea documentelor necesare acordării șomajului tehnic pentru angajații cărora li s-a suspendat temporar contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului, potrivit articolului 52 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.