Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Nuşfalău, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Sălaj, pe numele unui bărbat de 52 de ani, din judeţul Sălaj. Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Bărbatul a fost depus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, iar astăzi a fost transferat la penitenciar în vederea executării pedepsei.