Daniel Săuca
M-am apucat să redactez editorialul de astăzi din nou cu trimitere la pandemia covidiană. Și mi-am dat seama că, totuși, nu e bine să scriu doar despre acest subiect, oricât ar fi de „actual”, de presant. Și, uite așa, am constatat că, în general, nu se mai scrie „de bine” despre altfel de teme. Totul, aproape totul, sufocant, e legat e „infectări”, „carantină”, „mască de protecție” „coronavirus”, „distanțare socială”, „stare de urgență”, „dezastru economic”. Ei bine, azi fără asemenea ziceri apocaliptice. Cel puțin în cadrul, chenarul acestei rubrici. Așadar, m-am bucurat că în numărul din aprilie 2020 al revistei ieșene „Convorbiri literare” a fost menționată revista „Caiete Silvane”: „Cât de necesară era și este revista în colțul acela de țară o dovedesc reacțiile celor invitați să transmită un mesaj – și mai toate mesajele sunt de suflet și mai puțin scorțos-protocolare” (V. Talpalaru). M-am bucurat că în „România literară” (nr. 15/aprilie 2020) a apărut a doua cronică la cartea confratelui Ioan F. Pop, „Solilocvii inutile”, volum editat de „Caiete Silvane”. După Gh. Grigurcu, acum scrie Sorin Lavric: „Ioan F. Pop e un eseist deștept, cu aplomb retoric, lucrându-și fraza cu migala unui bijutier”. Ioan F. Pop colaborează de mulți ani la revista „Caiete Silvane” tocmai cu rubrica „Solilocvii inutile”. M-am bucurat zilele trecute pentru că am reușit să edităm un nou supliment al revistei „Caiete Silvane” dedicat scriitorului Ion Pițoiu-Dragomir la 80 de ani. Îi urăm domnului profesor „La mulți ani!” și de aici. M-am bucurat și că în această perioadă am primit la redacție publicații și cărți tipărite. E poate un semn al normalității. Câteva scurte fragmente dintr-o asemenea carte primită recent, „Moartea de după moarte” (Junimea, 2019) de Dumitru Augustin Doman: „Ne-am luat cu una, cu alta, cu treburi importante, de bună seamă, și cum n-am fost atenți ne-am și trezit bătrâni. Dacă vom continua să ne luăm cu altele la fel, ne vom trezi morți de-a binelea”; „Până la urmă, n-are niciun fel de importanță faptul că murim cu toții. Enervant este însă că de această democrație a morții beneficiază abuziv tot felul de proști, de la cei de jos până la miliardarii cei mai de sus”. O carte de citit și în aceste vremuri… ale morții. M-am bucurat, așadar, și de lecturi. Probabil e o bucurie mică. Dar, cine știe, poate cu bucuriile mici vom trece peste necazurile mari (ca să încerc un aforism…).
