Ca urmare a cercetărilor efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sălaj, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o funcționară din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sălaj – Serviciul Fiscal Orășenesc Șimleu Silvaniei, inculpată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie în formă continuată (acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (șapte acte materiale). Pedeapsa stabilită este de 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 4 ani. Concret, dosarul vizează activitatea unui funcţionar din cadrul instituţiei amintite care, în cursul anului 2019, şi-a exercitat defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia soluţionării unor cereri pentru restituirea taxei auto, cereri care au fost formulate de mai multe societăţi comerciale. Funcţionarul a virat sumele respective în conturile bancare deschise pe numele său şi ale fiului său, deşi în cererile de restituire erau indicate conturile societăţilor îndreptăţite să primească aceste sume. Prejudiciul creat statului român în urma săvârșirii acestor infracțiuni este de 129.452 lei. În cauză a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale inculpatei până la concurența sumei ce asigură recuperarea integrală a prejudiciului. Prin acordul încheiat acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată, persoana vătămată având posibilitatea să recupereze prejudiciul prin exercitarea dreptului la acțiune. Față de inculpată a fost dispusă, în 22 ianuarie, măsura preventivă a reținerii iar ulterior, Tribunalul Sălaj a dispus măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile.În cauză, lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Sălaj au fost delegați pentru a efectua mai multe activități procedurale.
Faceti o confuzie majora: condamnarea e una, sesizarea instantei cu acord de recunoastere a vinovatiei e alta. In cazul acestui dosar, instanta nu s-a pronuntat inca, prin urmare nu se poate afima ca femeia a fost condamnata.
dar este condamnare…
Dar ar trebui! ( condamnata!) Oooo, daca s-ar face controale serioase mai ales in privinta punerii in posesie a proprietatilot, la toate primariile din tara, dar mai ales aici, in vremea lui Capalnasiu si Potrovita – v-ati ingrozi (vezi cazil Radu Rusanu!). Doar ca acestia, pe langa cei indreptatiti, au avut grija sa ,,indestuleze,, si pe cine trebuia asa incat, la o adica, o mana sa spele pe alta…Ce mai! CORONA!