Țara noastră a înregistrat cea mai mare majorare de preț la ouă, creștere de preț săptămânală la nivelul statelor UE. În ultima săptămână a lunii martie, prețul ouălor la poarta fermei a fost mai mare cu peste 3 la sută, a doua cea mai mare majorare de preț dintre statele membre. Față de perioada similară a anului trecut, creșterea nu este încă semnificativă, însă analiștii spun că prețurile vor mai crește până la Sărbătorile de Paște. Suta de kilograme se apropie de 99 de euro, după o majorare de 3,2 la sută față de săptămâna anterioară, adică a doua cea mai mare din UE după Slovenia,unde prețurile medii la poarta fermelor s-au majorat cu 7 la sută. Comparativ cu luna anterioară, creșterea din România a fost de numai 1,7 la sută, iar dacă ne raportăm la perioada similară a anului trecut vorbim despre un plus de 0,6 la sută. Trendul este astfel ușor diferit față de restul statelor UE, în celelalte țări membre înregistrându-se o scădere a prețurilor de la o săptămână la alta, dar o creștere importantă față de anul trecut. De luat în calcul și faptului că prețurile sunt exprimate în euro, iar moneda națională s-a depreciat semnificativ în ultima perioadă. Spre exemplu, în lei, în luna februarie, prețurile au scăzut față de perioada similară a lui 2019 cu 5,5 la sută, până la 476,7 lei suta de kilograme, în timp ce exprimat în euro, prețul s-a diminuat cu 6,1 la sută, până la 99,6 euro suta de kilograme. La nivel european, prețul mediu pentru 100 de kilograme de ouă a ajuns la 141,2 euro, cu 0,2 la sută mai puțin decât în săptămâna anterioară, dar în creștere față de luna anterioară (plus 2,8 la sută) dar și raportat la perioada similară a lui 2019 (plus 9,6 la sută). În România, cel mai mare preț din acest an s-a înregistrat în săptămâna care a început cu 6 ianuarie și a fost de 112,3 euro suta de kilograme.
Mare stire ??!!