Pompierii zălăuani au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 4-5 aprilie, la un incendiu izbucnit la un operator economic în localitatea Crișeni. Acesta deține multe spaţii, închiriate altor operatori, de tip depozit de piese şi service auto. După cum au explicat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ”Porolissum” Sălaj, la faţa locului s-au deplasat patru autospeciale , trei de stingere cu apă şi spumă, dar şi autoscara. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu intensitate pe aproximativ de 200 mp.
În sprijin au mai fost solicitate încă două autospeciale de stingere, de la Garda Cehu Silvaniei şi Serviciul Prevenire Situații de Urgență Michelin. Interveția pompierilor a durat circa cinci ore. Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică -scurtcircuit de la un conductor electric improvizat. Pompierii au reuşit să salveze două autoturisme din cele trei aflate în service, incendiul fiind lichidat înainte ca acesta să se extindă şi la o vulcanizare din imediata apropiere. A ars acoperişul clădirilor pe circa 200 mp, o serie de bunuri depozitate în imobile constând în: piese auto, diverse utilaje, piese de mobilier, cauciucuri, un autoturism etc.
Cine e , Nazaretul ?