Zvonoteca

# Dacă autoritățile recomandă ca sursele de informare să fie oficiale, de ce mama zmeilor tac chitic? Adicătelea încerci să afli, confirmări sau infirmări de cazuri pozitive, iar ăi mai mari ridică din sprâncene, desigur cine mai are și d’alea. Păi oameni buni, bărbaților care conduceți: ori aveți apă în bidoane, ori n-aveți! Dacă nu aveți nici apă, nici bidoane – desigur pentru dezinfecție – stați acasă! În astfel de situații chiar de nevoie de bărbăție și curaj! Nu de alta, dar populația trebuie să știe ce și cum. Știm cu toții și vede lumea de la o poștă că vă place să fiți aplaudați la scenă deschisă când dați un borcan de gem unui amărât. Dacă vă place să apăreți în față cu lucruri pozitive (altele decât testele covid) tre’ să vi le asumați și pe cele negative!

# Am primit asigurări de la nivel înalt cu privire la refacerea așteptatului stoc de medicamente destinate celor care suferă de afecțiuni tiroidiene. Medicamentul salvator – Euthyrox – lipsește din farmacii de peste două luni, fapt ce a cauzat panică și o grămadă de efecte supărătoare celor care trebuie să ia acest medicament zi de zi. Sperăm că această informație nu a fost una menită să ne păcălească, așa cum iată am pățit cu temutul Covid, astfel încât sălăjenii să poată găsi începând de săptămâna viitoare medicamentul în farmacii.

Leave a Comment