Situația licitațiilor, evaluării documentației și a lucrărilor de reabilitare termică a unor blocuri de locuințe din Zalău nu este una foarte bună în acest moment. O parte dintre aceste lucrări se află deja sub riscul de a nu mai putea fi efectuate din cauza lipsei de oferte din partea firmelor de construcții care, la rândul lor, se confruntă cu de lipsa forței de muncă. La solicitarea Magazin Sălăjean, Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Zalău a comunicat stadiul achizițiilor în ceea ce privește lucrările pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Zalău. Au fost anulate trei licitații pentru astfel de lucrări, pe raza municipiului Zalău. Este vorba de proiectele privind: creșterea eficienței energetice pentru blocurile P+8 și V1, termenul de depunere a ofertelor fiind stabilit, din nou, pentru 2 aprilie; creșterea eficienței energetice pentru blocurile P40 și D111, licitație anulată, a avut ca termen limită de depunere a ofertelor 16 martie, procedura urmează să fie reluată, fără dată comunicată; creșterea eficienței energetice a blocurilor C, SB42, 1B, termenul limită fiind 23 martie, cu reluarea procedurii și fără dată de reluare comunicată. Pe lângă aceste trei proiecte cu licitații anulate, mai sunt în derulare alte patru proiecte aflate fie în stadiul de evaluare a documentelor de calificare (proiectul privind blocurile I 58 și SB34) fie în alte stadii, după cum urmează: proiectul privind blocurile S18, 18, P15, M6 și D22 au contractele de lucrări deja semnate;proiectul privind blocurile “Scala”, A16, SB 15 – termen de depunere a ofertelor 3 aprilie și proiectul privind blocurile G164;I 80 scara A cu termen de depunere a ofertelor în data de 8 aprilie.
Foto: Magazin Sălăjean
Leprele psd au marit prosteste salariile la medici, sacrificand alte categorii sociale. Iata rezultatele !
Acesta este rezultatul DEZMATULUI BUGETARILOR pe contributiile poporului muncitor !!!