Activitatea cu publicul la Casa de Pensii NUMAI telefonic și online

Din motive de siguranţă medicală, legate de prevenirea răspândirii şi infectării cu Covid-19, Casa Județeană de Pensii (CJP) Sălaj anunță că începând de luni – 30 martie, instituția pune în aplicare o serie de măsuri. Acestea vor fi valabile pe toată perioada decretării stării de urgență. Astfel, operaţiunea de înregistrare a cererilor de deschidere, respectiv recalculare a drepturilor de pensie se va realiza telefonic, pe e-mail sau fax la: 0260/622145 interior 28 și 29, 0260/662062 sau 0260/660857, e-mail public@cjpsalaj.ro  sau info@cjpsalaj.ro, respectiv fax – 0260/660831.

Orice solicitare trebuie să conțină un număr de telefon de contact

Reprezentanții CJP Sălaj precizează că, pentru o bună gestionare a mesajelor, orice solicitare adresată pe e-mail sau fax va avea menţionat un număr de telefon de contact. ”Ulterior, persoanele în cauză vor fi contactate telefonic, respectiv prin e-mail pentru a se prezenta cu documentația în original (carnetul de muncă, adeverințele privind sporurile cu caracter permanent și condițiile superioare de muncă, precum și alte documente prevăzute de normele de aplicare a legii) și în copie (acte de stare civilă, carnet de muncă, livret militar – după caz, diploma de absolvire a facultății/adeverința din care reiese frecvența la zi a cursurilor etc.) necesară, dupa caz, stabilirii sau recalculării drepturilor de pensie, care va fi depusă în plic sigilat la sediul instituției”, precizează reprezentanții instituției. În situaţia copiilor urmaşi care împlinesc vârsta de 16 ani şi care nu pot face dovada continuării studiilor din cauza suspendării cursurilor şcolare, plata pensiei de urmaş se va face fără a fi necesară prezentarea acestei dovezi, urmând ca adeverinţa doveditoare să fie prezentată în termen de 30 de zile de la data expirării stării de urgență.

Plata ajutoarelor de deces, prin mandat poștal sau cont bancar

Tot în această perioadă, plata ajutoarelor de deces se realizează prin mandat poștal sau în cont bancar. În cazul în care se doreşte plata ajutorului de deces prin Bancă, cererea va fi însoțită de un extras de cont al solicitantului. Modelul de cerere împreună cu documentele necesare se găsesc pe site-ul instituției www.cjpsalaj.ro în cuprinsul informărilor cu titlu ”Model cerere ajutor de deces/Declarație ajutor deces/Cerere pentru plata sumelor rămase neîncasate de către pensionarul decedat” și ”Documentele necesare acordării ajutorului de deces”. Cererea împreună cu documentele necesare vor fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire, la adresa instituției, urmând ca ulterior plății ajutorului de deces, certificatul de deces în original să fie returnat solicitantului prin poștă, cu confirmare de primire. Conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice atât acordarea ajutorului de deces cât și, după caz, a pensiei neîncasate din luna decesului sau a altor drepturi cuvenite și neîncasate până la data decesului, pot fi solicitate în termen de trei ani de la data decesului.

Leave a Comment