Instituția Prefectului Sălaj a anunțat într-un comunicat de presă că operațiunea de radiere din circulație a unui vehicul uzat, participant în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național „RABLA”, va fi efectuată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (5) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor care a efectuat înmatricularea acestuia, în baza transmiterii către această instituție a certificatului de distrugere, în format electronic, de către operatorul economic autorizat care a emis acest document. Măsura a intrat în vigoare în 26 martie. Dovada radierii din circulație a unui vehicul aflat în situația anterior menționată va fi transmisă, de îndată, titularului înmatriculării, la ultima adresă de domiciliu existentă în Registrul Național de Evidență a Permiselor de Conducere și a Vehiculelor Înmatriculate. Prin urmare, NU mai este necesară prezentarea, de către proprietari, la ghișeele Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a documentelor prevăzute de art. 25 al O.M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu respectarea termenelor stabilite în legislația aplicabilă Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național.
Foto © Magazin Sălajean