Deşi, iniţial s-a stabilit ca jucătorii de la SCM Zalău să-şi continue activitatea şi să efectueze pregătire pe plan local, dar şi câteva jocuri şcoală, conducerea tehnică şi administrativă a decis în cele din urmă să-i trimită acasă pe jucători. Decizia a venit ca urmare a hotărârilor luale la nivel naţional, prin care se cere izolarea la domiciliu şi părăsirea acestui doar cu un motiv bine întemeiat.
„Iniţial, am stabilit să rămânem în pregătire până la reluarea campionatului, însă, având în vedere că lucrurile s-au agravat de la o zi la alta, iar stricteţile sunt tot mai mari, am hotărât împreună cu persoanele din conducerea administrativă să-i lăsăm acasă pe jucători. Trebuie să stăm la domiciliu şi să respectăm deciziile şi indicaţiile autorităţilor. În acest moment, sănătatea oamenilor este cea mai importantă. Fotbalul şi sportul în general trece pe planul secund”, ne-a declarat antrenorul Marius Paşca.
Federaţia Română de fotbal a decis întreruperea campionatului până în 31 martie, dar termenul se va prelungi cu siguranţă, având în vedere ultimele decizii luate la nivel naţional.
Din actualul sezon al Ligii a III-a mai sunt de disputate 14 etape, iar zălăuanii ar urma să susţină şapte partide în deplasare (cu Viitorul Şelimbăr, Avântul Reghin, CFR II Cluj, ACS Comuna Recea, Minaur Baia Mare, Luceafărul Oradea şi Sănătatea Cluj) şi şapte jocuri pe teren propriu (cu Gloria Bistriţa, CS Sânmartin, Sticla Arieşul Turda, Metalurgistul Cugir, Industria Galda, AFC Odorheiu Secuiesc şi Unirea Alba Iulia).
Asta ne mai lipsea …sa-i mai platim si pe astia degeaba …..vai multe posturi sunt inventate la stat ca mute clanuri sa sa bani fara rost din truda romanilor