Ne-au ajutat să nu murim. Să-i ajutăm să trăiască!

Câteva comentarii la un articol apărut în cotidianul la care scriu, cu privire la apelul prefectului către persoanele care se întorc din zone declarate roșii sau galbene de risc epidemiologic, mi-au stârnit consternarea. Sub pătura confortabilă a anonimatului, mai mulți comentatori, compatrioți români, sunt de părere că granițele trebuie închise pentru ca cei din afara lor să nu se mai întoarcă în România, “să ne infecteze”. Desigur, m-a cuprins mâhnirea, dar și frustrarea. Pentru că acestea sunt simptomele firești ale neputinței. Da, reacțiile unui om neputincios care nu poate să fie de acord cu aceste afirmații! Ce facem noi acum, în această situație grea, fără precedent la noi și la alții? Urlăm la cei se întorc în țară să nu mai vină, să stea acolo? Au plecat de bine ce le-a fost aici? Nu. Și-au luat lumea în cap pentru un trai mai bun și au plecat, lăsând în urmă tot ce aveau aici – familie, bunuri, amintiri. Când au trimis bani în țară de ce n-a mai urlat nimeni, să nu mai trimită, că banii lor nu sunt buni? Au susținut, prin ceea ce au trimis acasă, atâția ani economia acestei țări amărâte în care noi trăim. Românii plecați la muncă în străinătate au trimis anul trecut, acasă, doi la sută din PIB, adică 880 de lei pentru fiecare locuitor! Și-au distrus anii tinereții și sănătatea printre străini, și-au lăsat baltă famiile, și-au lăsat părinții bolnavi în grija lui Dumnezeu, copiii mici în grija altora, trimițând permanent în România bani. Acum, pe cei care nu ne-au lăsat să murim, noi să nu-i ajutăm să trăiască. Nu toți cei care au așteptat zilele acestea la granițe, să intre în țară, sunt hoți, bandiți și tâlhari! Mai sunt, desigur, printre ei, și neoameni care vin din țările europene unde s-au ocupat cu alba-neagra, furtișaguri, fărădelegi, dar nu sunt toți așa, pierde vară! Sunt oameni ca noi, aflați în pragul disperării, care au rămas fără joburi, fără bani, fără un acoperiș deasupra capului și în astfel de momente unde te poți îndrepta? Unde alergi? Te îndrepți spre casă și vii la ai tăi, la familie! Cine naiba a plecat de nebun, cine? Într-un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), comandat de Ministerul de Externe al României anul trecut, se arată că Diaspora românească este a cincea cea mai numeroasă diasporă din lume, raportat la numărul total al populației, iar aproape jumătate dintre românii cu studii universitare care lucrează în străinătate au locuri de muncă destinate muncitorilor necalificați. Puțini au ajuns în occident, din prima, în funcții de funcții. Românii fac acolo munca de jos, pe care străinul nu o face. Au plecat sperând la un trai mai bun pentru ei și pentru familii lor, unele rămase în țară, la vatră. A cui e vina că au plecat? Tot a lor? Aici nu li s-a oferit nimic! Mulți au plecat când granițele erau închise, iar alții când s-au deschis. Nu se poate să le închidem ușa în nas pentru că acum au ajuns la ananghie! Ne-au scos din foame! În aproape fiecare familie există cel puțin o persoană care și-a făcut bagajul și a plecat la muncă în străinătate: mamă, tată, frate, soră, văr, verișoară, unchi, mătușă, nepoate, nepot, naș, fin, vecin, prieten. După 30 de ani de muncă, o zălăuanca a primit ”recompensă” din partea statului român o pensie de 1.227 de lei. Nu i-au ajuns şi n-a bătut la uşa statului să ceară milă. A plecat afară la muncă: spălătorească într-un restaurant, îngrijitoare de bătrâni și menajeră. Cu banii trimişi acasă şi-a ajutat copiii şi nepoţii să aibă un trai decent în România. Nu toți cei plecați poartă costum, rochii și pantofi de piele. Nu toți cei care au plecat sunt grobieni și nesimțiți. Iar cei care-s așa, credeți-mă nu au nicio vină. Au avut suficiente modele, iar societatea românească i-a ajutat din plin!