Daniel Mureşan
De-a lungul veacurilor, omenirea a stat sub semnul epidemiilor. A fost malaria, tifosul, holera, ciuma, gripa spaniolă sau, nu demult, SIDA. Cele mai multe provocate, întreținute și răspândite de om. În final, mai devreme sau mai târziu, aproape toate au avut leac, au fost domolite. Acum însă este era internetului, a dezinformării și a isteriei. Au apărut poveștile fantastice, iar primul rezultat a fost golirea rafturilor din magazine.
Mulți acuză presa că panichează, că induce o stare de nesiguranță. În ziua de azi oricine își face cu câțiva bănuți un site și spune că e presă. În România nu e reglementat mediul online, iar oricine poate scrie ce vrea. Dar cititorul responsabil trebuie să treacă prin filtrul rațiunii informația și să o ia pe cea de calitate. Majoritatea site-urilor ce distribuie minciuni nu au adrese de contact, numere de telefon sau datele editorului. Au o adresă de mail, de cele mai multe ori pe yahoo sau gmail. Deci, nu e foarte greu de depistat impostorii.
Zilele acestea am aflat că virusul a fost creat în laboratoarele lui Rockefeller. Alții spun că ar fi ale lui George Soros. Mai aflăm că oculta mondială are pregătit un virus mult mai puternic, doar că se așteaptă să fie lună plină și vânt bun la pupa. A, nu știu dacă ați auzit-o pe aia cu dronele: cică noaptea e plin de drone ce răspândesc virusul prin noul sistem 5G, iar păsările văzduhului cad secerate pe unde trece. Eu tot o mai aștept pe aia care spune că românii au inventat vaccinul împotriva coronavisrusului dar Uniunea Europeană are ceva cu noi și nu ne lasă să-l scoatem pe piață!
Râdem și glumim, dar gogorițele acestea sunt crezute de milioane de oameni. Drama unui popor în mare parte needucat, ținut în ignoranță de un stat eșuat. Trist.
Una peste alta, în vremurile acestea trebuie să fim mult mai responsabili: să ne dezinfectăm mai des, să evităm aglomerațiile, să ascultăm sfaturile epidemiologilor.
E o situație de criză. Trebuie să fim mai empatici, să ne gândim la binele societății, nu numai la cel personal. Dar exemplul trebuie să pornească de sus, de la lideri. Sper să le vină mintea la cap, măcar în al doisprezecelea ceas!