Romeo Sârca – numit subprefect al județului Sălaj

Instituția Prefectului Sălaj are încă un subprefect în persoana lui Romeo Sârca. Deciza a fost luată în cadrul ședinței de Guvern de marți – 10 februarie, printr-o Hotărâre ”privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Sălaj de către domnul Sârca Romeo-Constantin”. Funcția este una cu caracter temporar și va fi preluată de Sârca imediat după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial. Romeo Sârca ocupă în prezent, tot prin numire cu caracter temporar, de la începutul lunii ianuarie, funcția de director adjunct al Agenței Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj. Practic acesta a revenit la conducerea instituției, preluând astfel fotoliul ocupat din anul 2018 încoace de Lucian Săbăduș. Până la numirea în funcția de director adjunct, Romeo Sârca a fost consilier superior în Compartimentul Monitorizare Proiecte din Fondul Social European, iar în perioada 2009 şi 2013 a fost director executiv al AJOFM Sălaj. De precizat este faptul că judetul Sălaj are actualmente, după această hotărâre de guvern, doi subpprefecți: Vegh Alexandru și Romeo Sârca.

21 Thoughts to “Romeo Sârca – numit subprefect al județului Sălaj”

  1. Ilie

    ALO !PNL! Era vorba ca reduce functiile din administratie !Reducerile la voi inseamna noi numiri !

    1. cetățean pentru popor

      Toate gasca ar traii. Liberali, bișnițari, carpaci si parpalaci. E vai de capul lor ce rămășițe de Pd-listi si rămas pe acolo…

  2. Marcel

    Competent si constiincios, eu zic ca merita. Pe Vegh ar trebui sa-l dea afara ca taie frunze la caini

  3. Doru

    Nu a făcut nici o treabă la AJOFM, fix plua, nu-mi dau seama cine dracu îi numește pe ăștia in funcții publice că habar nu au !
    Am fost la el in audienta , pentru lucru în străinătate, omul e varza : nu are soluții, nu știe vb , te plasează la alții….un imbecil.

    1. I.C.

      Indivizi din ăștia, care merg din funcție în funcție, nu au dovedit nici o competență, doar pile!
      Iar unul care-și împreunează degetele pe birou, că i-a spus lui cineva că dă bine, și își pune cîteva kilograme de dosare ca să arate, vezi Doamne, că el lucrează mult, nu dovedește decît fanfaronadă și incompetență!

  4. Anonim

    Sarca egal cu o caricatura !!!

  5. Anonim

    De la electrician la subprefect este cam mult. Oricum cât era la ajofm făcea munca de dirigenție la lucrări electrice folosind și mașina instituției. Este un parvenit și după aia muncitor. Barsan ar fi fost mai onorabil.

  6. Anonim

    Exact pe asta l-ati gasit?Nu a facut nimic de cand e

  7. Anonim

    Nenea Bode vad canu te deosebești cu nimic de PSD-isti, ai pus acest limbrici subprefect doar pentru ca e finul tău. Să-ți fie rușine. S-a cocoțat pe funcții doar prin politica de interes. De la mine și încă 10 nu mai vede pnl-ul voturi

  8. Anonim

    Felicitari Romeo!

  9. :)

    Felicitari d-nului sarca! Am lucrat impreuna cu dansul si a dovedit ca este o persoana competenta.

  10. Anonim

    Daca e competent nu are voie sa fie numit,pentru ca, nu te-a numit pe tine si inca zece ca tine, care sunteti sub nivelul lui Sarca Romeo din punct de vedere moral si profesional.Ca sa intelegeti mai bine va redau o situatie la care am fost martor ocular ”in dreptul Crucii care ne atrage atentia ca a avut loc o tragedie(studentii care veneau de la facultate de la Cluj au murit in urma acidentului de masina (intre Romanasi si Ciumarna),unul dintre studenti era fratele lui Romeo Sarca) vad ca opreste o masina din care iese cel de la volan(Romeo Sarca) merge si aprinde o lumanare la baza Crucii”.Atunci am aflat ca de cate ori trece prin acel loc (si de zece ori intr-o zi),de fiecare data Romeo Sarca se opreste si aprinde o lumanare !

    1. Anonim

      Băiete, stai prost, foarte prost cu gramatica. În rest, dacă amicul tău aprinde 10 lumînări pe zi, e clar că-i competent de bubuie!

  11. Anonim

    Un sfat pentru liberali. Nu îl puneti pe Dius pe tu sa pentru ca o.sa aveti de pierdut.

  12. Anonim

    Mult succes dle Sirca.Meritati.

    1. Anonim

      Nu vă mai săturați de pupat politicienii în c*r?

  13. Anonim

    Felicitări Romeo! Mă bucur pentru Prefectură, îmi pare rău pentru Agenție! Succes în ceea ce ți-ai propus!

    1. Anonim

      @17:37
      _uie PSNDL!

  14. Ebode

    Salajul nu are nevoie nici de prefect dar de sub prefectii !! Salajul trebuie sa treaca urgent jumatate la Cluj si jumatate la Bihor ! in conditii ca aceasta tara ar fi condusa de niste oameni inteligenti ! Ce atita cheltuieala fara nici un rost in asa zis Salaj ?

    1. Simleuanul

      Bine spus!

Leave a Comment