Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Sălaj în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj derulează proiectul ”Eu și copilul meu”. Este vorba despre un proiect adresat părinților elevilor din învățământul gimnazial, care are ca obiectiv general creşterea nivelului de sensibilizare şi responsabilizare a familiilor în vederea oferirii de modele pozitive copiilor, în cadrul programelor de informare, educare şi conştientizare cu privire la efectele consumului de droguri. ”Prin intermediul acestui proiect ne propunem să consolidăm legăturile afective dintre membrii familiei (părinte-copil, părinte-părinte, copil-copil), dintre aceştia şi şcoală, aplicând sistematic metode fundamentate ştiinţific’’, a precizat Valer Merce, coordonatorul CPECA Sălaj. Proiectul conţine nouă activităţi interactive cu părinţii, aplicaţii cu caracter ludic, ce necesită un grad mare de implicare din partea lor, a cadrelor didactice şi, acolo unde este cazul, şi din partea copiilor. Activitățile sunt: ”Să facem cunoștință; Nevoile copilului meu; Ce fel de părinte sunt; Cum comunicăm eficient cu copiii; Cum controlăm conflictele din familie; Cum stabilim reguli și pedepse; Cum supraveghem anturajul copilului; Cum afectează faamilia consumul de tutun, alcool și droguri, respectiv Gala de absolvire”. La implementarea proiectului participă 14 profesori și consilieri școlari de la Școlile Gimnaziale ”Porolissum”, ”Simion Bărnuțiu”, ‘’George Coșbuc’’ și ”Gheorghe Lazăr” din municipiul Zalău, de la Școlile Gimnaziale din Aghireș, Meseșenii de Sus și Liceul de Artă ”Ioan Sima” din Zalău . Astfel, după o formare a cadrelor didactice, acestea vor derula activitățile cu părinții cu sprijinul specialiștilor CPECA. La aceste activități sunt așteptați să participe în număr cât mai mare părinții elevilor din școlile amintite. ”Educația, definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esenţial este de a înlesni o anumită modificare de comportament. Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea copilului din familie. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul ei bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, consilierea părinţilor în scopul îmbunătăţirii relaţiilor cu proprii copii, după principii ştiinţifice de psihopedagogie, devine o necesitate”, a adăugat coordonatorul CPECA Sălaj Valer Merce.
astia ar trebui sa mai mearga prin cluburile si barurile din Zalau, si sa nu mai vorbim de petrecerile private, unde drogurile au ajuns ceva normal !! toti dor, dar fac „proiecte” fara rezultate ! iar politia este pe aceasi lungime de unda ! toata lumea stie ca se consuma droguri, dar nimeni, nici o institutie nu face nimic pentru a opri acest flagel