Alte 80 de cazuri de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână la nivel național, inclusiv în județul Sălaj. Cele mai multe fiind în judeţele Suceava, Satu-Mare şi Neamţ. Numărul total al îmbolnăvirilor de rujeolă a ajuns la 19.461, din care 64 de decese. Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în perioada 17-21 februarie, au fost raportate încă 80 de cazuri nou-confirmate de rujeolă, în zece judeţe şi în municipiul Bucureşti. Conform sursei citate, au fost raportate 21 de cazuri în Suceava, 19 în Satu-Mare, 16 în Neamţ, şapte în Timiş, şase în Maramureş, trei în Sălaj, câte două în Arad, Bucureşti şi Iaşi, în timp ce în judeţele Hunedoara şi Sibiu a fost raportat câte un caz. Cazurile de rujeolă raportate săptămânal au avut debutul în urmă cu 2 – 4 săptămâni, iar confirmarea şi clasificarea unui caz durează în medie trei săptămâni. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat de la începutul epidemiei la copiii nevaccinaţi. Vaccinul împotriva rujeolei protejează copiii împotriva acestei boli. În România nouă din zece părinți își vaccinează copiii. Rujeola sau pojarul este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Potrivit medicilor, din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare. Pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală.
Încă o dovadă a putoroseniei de la DSP ,fierul postacilor ciumei rosii.
Cum dreacu e posibil ca in sec 21 sa mai avem atatea cazuri de rujeola?