Peste 5.800 de carnete de muncă aşteaptă să fie ridicate de către titulari de la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj. Chiar dacă aceste acte au fost scoase din uz în favoarea Registrului electronic de evidenţă a salariaţilor, titularii trebuiau să-şi ridice actele care le atestă vechimea în muncă. Potrivit reprezentanţilor ITM Sălaj, carnetul de muncă, completat până în data de 31 decembrie 2010, este un document personal şi oficial al titularului, deoarece atestă activitatea desfăşurată, durata acesteia, salariul, vechimea în meserie, specialitate, respectiv vechimea totală în muncă până la finalul anului 2010. Prezentarea acestuia în original, este obligatorie la Casele judetene de pensii, la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, dar şi la alte instituţii pentru stabilirea unor drepturi. ”Având în vedere faptul că în prezent în evidențele instituției există un număr de 192 carnete de muncă neridicate de către agenții economici în vederea redistribuirii acestora foștilor sau actualilor salariați, informăm angajatorii, respectiv titularii că se pot prezenta la sediul instituției din Zalău, bulevardul Mihai Viteazu nr. 85 în vederea preluării carnetelor de muncă. Lista cu angajatorii care nu au ridicat carnetele de muncă ale salariaților este afișată pe site la adresa www.itmsalaj.ro și la sediul instituției”, a precizat inspectorul – șef ITM Sălaj, Luminița Nemeș. De asemenea, în gestiunea ITM Sălaj mai există un număr de 5.636 carnete de muncă neridicate de către titularii a căror activitate a încetat anterior datei de 31 decembrie 2010. Carnetele de muncă pot fi ridicate de către titulari sau angajatori de la sediul instituției, de luni până joi în intervalul orar 8 – 16.30, respectiv vineri în intervalul orar 8 – 14.
de curiozitate, datele din aceste carnete au fost preluate in registrul electronic? asa ar fi normal !! altfel riscam sa se „piarda” date importante pt oameni