În urma unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, jandarmii sălăjeni au surprins în flagrant mai multe persoane care încercau să sustragă material lemnos. Fapta a avut loc marți, 28 ianuarie a.c., în jurul orei 13, într-o pădure de pe raza localității Derșida. La fața locului s-a stabilit că doi bărbați, cu vârsta de 38, respectiv 54 de ani, au tăiat mai mulți arbori, nemarcați silvic, din speciile gorun și cer, cauzând un prejudiciu de peste 7.000 de lei. Față de făptuitori, jandarmii au întocmit acte de constatare privind săvârșirea infracțiunilor de „tăiere fără drept” și „furt de arbori”, conform art. 107 şi art. 109, din Legea nr.46/2008. Actele de constatare urmează să fie înaintate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor, iar masa lemnoasă, aproximativ patru metri cubi, două motofierăstraie și un topor, au fost confiscate.
În vremurile nu demult apuse,
Poliția nu aștepta să vină Jandarmii să prindă hoți de lemne !
a furat cu caruta , daca fura cu comionul nu era prins
a furat cu caruta , daca fura cu comionul nu era prins