Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj: dosare cu fapte grave mai multe, procurori tot mai puțini

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Bogdan Chiș, a prezentat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, principalele rezultate ale instituției, în cifre și procente, statistici aferente anului 2019. Concluzia desprinsă din datele prezentate a fost aceea că numărul infracțiunilor, în special al celor grave, cum ar fi omorurile, tâlhăriile și violurile, a crescut față de anul 2019, iar numărul cauzelor care au ajuns la procurorii sălăjeni, inclusiv la cei din instituțiile subordonate, a fost mai mare în 2019 față de anul precedent. O problemă cu care instituția se confruntă este numărul insuficient de procurori, raportat atât la posturile din schema instituției principale cât mai ales la încărcătura pe fiecare procuror, respectiv numărul de dosare pe care aceștia le au în lucru sau pe care le-au soluționat. Din datele prezentate de prim-procurorul Bogdan Chiș rezultă că în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și al celor trei Parchete (Zalău, Șimleu Silvaniei și Jibou), în cursul anului 2019, procurorii au avut de soluţionat un număr de 12.383 cauze (incluzând şi cauzele cu autor necunoscut -AN), dintre care 7.006 existente la începutul perioadei şi 5.377 intrate în cursul perioadei, comparativ cu 11.880 cauze în anul 2018, rezultând un număr mai mare cu 503 cauze, ceea ce reprezintă o creştere procentuală cu 4,23 %. Dintre acestea, au fost soluţionate un număr de 4.209 cauze, faţă de 3.987 cauze în anul 2018, mai mult cu 222 cauze, ceea ce reprezintă o creştere procentuală de + 5,57 %. La Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj au fost soluționate 321 cauze față de 524 în 2018, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău 1.749 față de 1.578 în 2018 iar la Parchetul Şimleu Silvaniei 1.207 cauze soluționate în 2019 față de 1.072 în 2018, la Parchetul Jibou 932 în 2019 față de 813 cauze soluționate în anul 2018.

Numărul trimiterilor în judecată – mai mare cu 100 față de 2018

S-a dispus trimiterea în judecată în 672 cauze, comparativ cu 580 cauze în perioada anului 2018, o creştere cu 92 cauze, ceea ce reprezintă o creştere procentuală de + 15,86 %. Au fost trimişi în judecată 848 inculpaţi, (783 de inculpaţi prin rechizitoriu şi 65 de inculpaţi prin acord de recunoaştere a vinovăţiei), faţă de 666 inculpaţi în anul 2018, mai mult cu 182 inculpaţi, ceea ce reprezintă o creştere procentuală de + 27,33 %, cel mai mare număr de inculpați trimiși în judecată fiind la Judecătoria Zalău (279). Au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv un număr de 61 inculpaţi, faţă de 39 inculpaţi în perioada anului 2018 (în creştere cu 22 de inculpaţi), ceea ce reprezintă o creştere procentuală de + 56,41 %. În privinţa operativităţii, din totalul de 4209 cauze soluţionate (inclusiv cauzele cu autor necunoscut – A.N.), un număr de 1130 (inclusiv cauzele cu A.N. ) au fost soluţionate în peste 1 an de la data sesizării faptei, ceea ce, procentual, reprezintă 26,85 % din totalul de cauze soluţionate. Au rămas nesoluţionate la sfârşitul anului 2019 un număr de 4428 de cauze (fără cauzele cu AN), faţă de 3.561 cauze, în cursul anului 2018 (fără cauzele cu AN).

Numărul infracțiunilor grave – în creștere

În ceea ce priveşte situaţia pe principalele categorii de infracţiuni, din datele statistice rezultă următoarele: – infracţiuni privind violenţa – 660 cauze soluţionate, fiind întocmite 78 de rechizitorii, din care 7 rechizitorii având ca obiect infracţiuni contra vieţii, fiind trimişi în judecată un număr de 115 inculpaţi; – infracţiuni de corupţie şi asimilate – 21 de cauze soluţionate, fiind întocmit 1 rechizitoriu şi 3 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, fiind trimişi în judecată un număr de 4 inculpaţi; – infracţiuni de evaziune fiscală – 43 de cauze soluţionate, fiind întocmite 8 rechizitorii şi 4 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, fiind trimişi în judecată un număr de 20 de inculpaţi; – infracţiuni privind contrabanda – 13 de cauze soluţionate, fiind întocmite 5 rechizitorii, fiind trimişi în judecată un număr de 8 inculpaţi. În ceea ce privește domeniul evaziunii fiscale şi al contrabandei, în anul 2019 au fost soluţionate un număr de 43 cauze din care 8 rechizitorii şi 4 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei având ca obiect infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea 241/2005, respectiv două cauze, din care 2 rechizitorii având ca obiect infracţiuni de contrabandă prevăzute de Legea 86/2006. În cursul anului 2019, au fost reţinute prejudicii în dosarele înaintate instanţei de judecată în valoare de 8.319.277 lei şi au fost dispuse măsuri asiguratorii până la concurenţa sumei de 28.167.197 lei, faţă de anul 2018 când au fost reţinute prejudicii în dosarele înaintate instanţei de judecată în valoare de 33.333.414 lei şi 46.000 euro şi au fost dispuse măsuri asiguratorii până la concurenţa sumei de aproximativ 57.700.000 de lei

Încărcătură de dosare prea mare pentru fiecare procuror

O problemă serioasă cu care instituția se confruntă în prezent este numărul mic de procurori și încărcătura foarte mare, cifrele fiind total în defavoarea celor care lucrează în cadrul acestor instituții. Pornind de la faptul că în cursul anului 2019 au funcţionat în medie 15,23 de procurori, raportat la acest număr s-au însumat: total dosare soluţionate, participări în cauze penale şi civile, căi de atac declarate şi motivate, soluţionat plângeri, sesizări, cereri şi memorii rezultând un număr total de lucrări de 11249, încărcătura pe procuror fiind de 738,61 lucrări soluţionate, comparativ cu anul 2018 când au fost soluţionate un număr total de lucrări de 9.342, încărcătura pe procuror fiind de 467 de lucrări. Raportat la numărul de 22 de procurori prevăzuţi în schema Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi a unităţilor subordonate de parchet, în cursul anului 2019 încărcătura pe schemă a fost de 511,3 lucrări soluţionate, comparativ cu anul 2018, când încărcătura pe schemă a fost de 424 de lucrări. Prim-procurorul Bogdan Chiș a mai spus în cadrul conferinței de presă că instituția pe care o conduce va mai pierde, după toate probabilitățile, un om important, în persoana prim-procurorului adjunct Crin Bologa, în prezent prim-procuror adjunct în cadrul instituției, care ar putea pleca în scurt timp la Direcția Națională Anticorupție pe cea mai înaltă funcție din instituție.

 

 

 

3 Thoughts to “Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj: dosare cu fapte grave mai multe, procurori tot mai puțini”

  1. Anonim

    munca putina pensii speciale privilegii

  2. Anonim

    Ca pe vremuri, dragi tovarasi, nu ne-a fost usor. Ciudat ca nu sunt procurori la salariile faraonice si pensiile speciale nerusinate din justitie, ciudat, ciudat. Probabil ca se pensioneaza pe la 40 de ani, lucra 20 de ani si consuma pensie speciala 40 de ani !

    1. Anonim

      Puteti merge sa lucrati ca procuror, locuri libere sunt peste tot in judet – zalau, Simleu, jibou, pe alese.

Leave a Comment