Municipiul Zalău a fost gazda manifestărilor dedicate Unirii Principatelor Române din 1859. Sărbătoarea a fost marcată vineri- 24 ianuarie, printr-un ceremonial militar şi religios în centrul orașului.
După oficierea serviciului religios, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode a dat citire mesajului transmis, cu acest prilej, de premierul Ludovic Orban. Totodată, Lucian Bode a subliniat faptul că unul dintre dezideratele mandatului său la conducerea Ministerului amintit este unirea țării prin infrastructură.
Virgil Turcaș, prefectul județului Sălaj a luat cuvântul mai apoi, făcând referire la datoria actualei generații, de a continua eforturile celor care au înfăptuit unirea, prin participarea la consolidarea și modernizarea României, precum și la păstrarea valorilor și idealurilor.
Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea plutoanelor de militari, jandarmi şi pompieri, pe acordurile Fanfarei „Promenada”, a Casei Municipale de Cultură Zalău.
Manifestările dedicate Unirii Principatelor Române vor continua cu un spectacol muzical- coregrafic- „Hai să dăm mână cu mână”, care vă avea loc la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Activitățile au fost organizate de Instituția Prefectului Sălaj, Primăria Municipiului Zalău, Consiliul Județean Sălaj, Casa Municipală de Cultură Zalău și structurile județene ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne.