Aproximativ 500 de pensionari au depus, până în prezent, cereri pentru obținerea biletelor de tratament în diferite stațiuni balneare din țară, cereri aferente anului în curs, potrivit reprezentanților Casei Județene de Pensii Sălaj. Pensionarii sălăjeni pot depune, în continuare, cereri prin care pot obține bilete de tratament, bilete pentru care va fi plătit până la jumătate din prețul întreg al biletului, în funcție de cazuri. Cererea se poate obține în formular tipizat de la casa Județeană de Pensii Sălaj sau poate fi descărcată online de pe site-ul instituției. Aceasta se completează cu majuscule. Pentru a fi luată în considerare, cererea trebuie să aibă completate toate câmpurile (faţă-verso) şi să fie însoţită de toate documentele justificative solicitate; solicitantul poate opta pentru cel mult trei staţiuni; se va preciza o singură perioadă solicitată, care poate cuprinde mai multe serii, din mai multe luni (de exemplu, dacă se va completa pe cerere perioada 1 mai 2020 – 30 septembrie 2020, cererea va fi luată în calcul la toate seriile de bilete din acea perioadă, aplicând criteriile de repartizare la fiecare serie); cererea poate cuprinde şi informaţii despre alte persoane, care au depus la rândul lor cereri şi cu care titularul doreşte să meargă în aceeaşi staţiune şi în aceeaşi perioadă; răspunderea pentru modul de completare şi corectitudinea datelor din cerere revine în totalitate solicitantului. Unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear în cursul unui an calendaristic; refuzul nejustificat al unui bilet de tratament repartizat determină pierderea dreptului la un alt bilet în cursul anului calendaristic respectiv.