“Ambulanța cărților” – Magazin Sălăjean inițiază un program prin care cărțile care vă prisosesc pot ajunge acolo unde sunt dorite

Cotidianul Magazin Sălăjean lansează, începând din această lună, o campanie de salvare a cărților nedorite, a dublurilor, a romanelor pe care nu le mai doriți, existente în bibliotecile sau spațiile de depozitare ale sălăjenilor. Aceste cărți vor ajunge în bibliotecile școlilor și liceelor din Sălaj, în Centrele de îngrijire a vârstnicilor, în Case de copii, în instituții ce se găsesc în special în mediul rural, acolo unde lipsesc și în locurile în care sunt dorite și așteptate de cititori care nu au și nu își pot permite să le achiziționeze. Mașina „Magazin Sălăjean” va ajunge în locul indicat de dumneavoastră și va ridica aceste cărți pe care așteptăm să le donați, dacă ele nu vă mai sunt de folos sau dacă doriți să faceți acest gest care poate aduce un plus de informație sau pur și simplu pentru petrecerea timpului liber pentru cei care au posibilități materiale reduse, bibliotecilor cu cărți puține. De asemenea, cărțile vor putea ajunge într-un loc dintre cele menționate mai sus, ales de dumneavoastră, de pe raza județului. Cărțile vor fi predate în baza unui proces-verbal de predare-primire, astfel încât, în cazul în care se dorește acest lucru, fiecare cititor să știe unde au ajuns cărțile donate de el. Așteptăm cu interes să ne contactați pe adresa de email a redacției, telefonic sau printr-un mesaj pe Facebook și vă mulțumim anticipat pentru generozitate! Chemați „Ambulanța cărților” și vom ajunge la voi în cel mai scurt timp!

 

 

One Thought to ““Ambulanța cărților” – Magazin Sălăjean inițiază un program prin care cărțile care vă prisosesc pot ajunge acolo unde sunt dorite”

  1. Pop Angelica

    Buna seara . VAreau sa donez carti .Va rog sa ma contactati .0753804406 Angela Pop.

Leave a Comment