Pâine și apă pentru suflet

Când eram la școală, în clasele primare, parcă a II-a, am descoperit o revistă, dacă bine îmi aduc aminte, intitulată ”Pâine și apă pentru suflet”. Acest titlu l-am transformat de-a lungul anilor într-un motto, un fel de deviză, care pentru mine a devenit definiția culturii. Nu pot să afirm că sunt un om de cultură, dar pentru mine și cei ca mine care știu că investiția în cultura nu aduce foloase imediate, dar este esențială pentru orice ființă care cugetă, chiar dacă roadele ei se văd în timp, cultura este și va rămâne pâine și apă pentru suflet. Ea te șlefuiește, își deschide porți și căi nebănuite, te ridică, te întregește, te complică și te modifică interior. Că există hibe în cultura locului și că nu e atât de măreață ca în alte zone ale țării o știm cu toții. Vedem că locuitorii acestori meleaguri sălăjene au alte deschideri și preocupări mercantile. De ce avem nevoie de cultură? Ca să nu devenim ființe banale, ușor de manipulat. Cititiul unei cărţi, vizionarea unei piese de teatru sau a unui film, vizitarea unui muzeu reprezintă desfătări intelectuale de care, parcă, nu mai avem timp. Mai suntem sau nu consumatori de evenimente culturale?  Am observat în ultimii ani că tabloidele au lăsat în urmă cartea. Citim mai degrabă un tabloid decât o carte și mă întreb ce mai înseamnă a avea cultură într-o epocă tehnologizată la maxim, în care nu ne putem dezlipi de telefonul mobil sau laptop? Recent a fost Ziua Culturii Naționale, 170 de ani de la nașterea marelui poet național Mihai Eminescu. Odinioară, în anii când eu eram elev, un astfel de eveniment era ceva, parcă sacru. Desigur din punctul meu de vedere. Ne pregăteam din timp, la școală, pentru a ne omagia poetul nepereche. Îi știam opera, îi recitam poeziile. Nu doar eu, ci toți elevii. Poate mi se pare, dar noi generația puțin mai veche, parcă aveam o anumită educație culturală – o investiție inteligentă cu impact pe mai multe planuri: intelectual, emoțional și social. Rezultatele ei se văd în poate cinci sau 10 ani dar este vorba despre un capital de care copiii noștri vor dispune toată viața. Din păcate noi, cei care am dobândit-o sau am început să ”o prindem”, am cam lasat-o în urmă. Suntem nevoiți și ne-am adaptat vremurilor! Trebuie să supraviețuim.