Peste 200 de persoane au fost depistate în trafic, în cursul anului 2019, fără a deține permis de conducere. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, anul trecut, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au depistat 217 de persoane în timp ce conduceau autovehiculele fără a deține permis de conducere sau cu permis necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul. În toate cazurile, aceștia au întocmit dosare penale. Ultima faptă de acest gen a fost constatată de poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ileanda în cursul zilei de duminică – 12 ianaurie. În jurul orei 11, poliţiştii au identificat în trafic un bărbat din comuna Gârbou, care conducea autoturismul pe Drumul Naţional 1C, prin localitatea Căpâlna, pe direcția Baia-Mare-Dej. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, încă din 11 decembrie, pentru abateri la regimul circulaţiei rutiere. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de articolul 335, alineatul 2, Cod Penal.
Conducerea fără permis constituie infracţiune şi se pedepseşte
Prin nerespectarea prevederilor legale şi a regulilor de circulaţie, persoanele care conduc vehiculele pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere pun în pericol atât siguranţa lor cât şi a celorlalţi participanţi la trafic. Polițiștii reamintesc conducătorilor auto că o astfel de faptă constituie infracţiune şi se pedepseşte, conform Codului Penal, cu închisoarea de la unu la cinci ani. ”Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.
Dosarul penal e cu șină sau plic?
poate ne explica si IPJ Salaj de ce nu se folosesc fiilmarile de la Sistemul de monitorizare a traficului din Zalau? cel de 4,2 milioane de euro !!!