Doi tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 35 de ani, ambii din comuna Fildu de Jos, au fost reţinuţi de poliţişti, fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou cu propunere de arestare preventivă, după ce, prin violență, iau furat unui bărbat telefonul şi o sumă de bani. Cercetările efectate de poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului au stabilit că prima zi a anului, tinerii au deposedat prin violenţă (l-au lovit cu pumnul în zona feţei) un bărbat de 43 de ani, din comuna Meseşenii de Jos, de telefonul mobil şi suma de 1.400 de lei, respectiv 250 de euro. Din prejudiciul cauzat a fost recuperat telefonul mobil. Fapta a fost comisă pe stradă, în localitatea Fildu de Mijloc. În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţişti, joi – 9 ianuarie, cei în cauză au fost reținuţi şi depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie și în cursul zilei de vineri – 10 ianuarie, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou cu propunere de arestare preventivă. ”Faţă de aceştia a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.Cercetările continuă pentru administrarea întregului probatoriu”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.