La 30 de ani…

Daniel Săuca
La 30 de ani de la Revoluție nu știm (oficial) adevărul (vorba vine) despre ceea ce s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat atunci. Însuși președintele Iohannis a declarat recent, la Timișoara, că „un adânc sentiment de ruşine profundă mă copleşeşte. La 30 de ani de la Revoluţie, cu câteva excepţii, călăii acelor zile se plimbă încă liberi. Cea mai mare dezonoare pentru istoria României post-comuniste e că încă nu am aflat adevărul pentru crimele odioase de la Revoluţie” (adevarul.ro). Vor mai trece probabil încă 30 de ani și tot nu vom cunoaște adevărul invocat. Dacă nu cumva se vor găsi țapi ispășitori pentru liniștea următoarelor campanii electorale… Altfel, e bine să amintim că în toți acești ani au apărut destule cărți, interviuri, documentare, declarații: serioase, superficiale sau fantasmagorice. Ori îmbâcsite de teorii ale conspirației. Doar Revoluție? Numai lovitură de stat? Revoluție și lovitură de stat? Lovitură de stat urmată de o așa-zisă revoluție? Revoluție confiscată? Trădarea (și a ) Securității? etc. Ion M. Ioniță, în „Historia” (decembrie 2019): „Plecarea elicopterului a însemnat sfârșitul regimului Ceaușescu. Revoluția începută la Timișoara se încheia la București. În acest interval, deși ar fi putut avea loc, nu s-a întâmplat nicio lovitură de stat. Dacă zecile și sutele de mii de oameni nu ar fi ieșit în stradă, Ceaușescu nu ar fi fost răsturnat. După 22 decembrie, puterea a fost acaparată. Și, da, se poate spune că a fost o lovitură de stat, împotriva Revoluției”. Poate. După 30 de ani de lecturi pe această temă (s-au strâns zeci, dacă nu sute de titluri de cărți, articole, studii) pot afirma că soarta României era oricum scrisă în 1989. Scrisă de alții, marile puteri care, nu de puține ori în istorie, și-au dat mâna indiferent de „ideologie”. Ne place să credem că a fost o revoluție. Poate că a fost, dar ca parte a unui scenariu ce viza schimbarea regimului ceaușist. Regim care, oricum, a rezistat simbolic cel puțin până la intrarea țării în NATO și în UE. Să nu uităm: „Presiunile la care a fost supusă România în decembrie 1989 au fost extrem de diverse: înțelegeri politice la cel mai înalt nivel între Marile Puteri; redeșteptarea iredentismului maghiar și amenințarea cu dezintegrarea teritorială; acțiuni subversive vizând Banatul românesc și Transilvania, uriașe tensiuni economice; presiuni militare prin manevre, diversiuni și amenințări la frontiere; o amplă și bine orchestrată campanie mediatică internațională de singularizare și demonizare a României; infiltrări și tentative de influențare religioasă” (Ștefan Ciochinaru, „În ce lume trăim, după prăbușirea comunismului”, „Magazin istoric”, decembrie 2019). Astăzi trăim probabil într-o epocă fericită față de cea din decembrie 1989; nu lipsită, totuși, de tot felul de provocări, manipulări, propagande, interese străine, neputințe, isterii. Peste încă o generație (peste 30 de ani) ceea ce s-a întâmplat în 1989 nu va mai interesa pe mai nimeni, în afară de câțiva istorici, cercetători. Iar adevărul…