O placă comemorativă, în memoria fruntașului Revoluției de la 1848 din Transilvania, Simion Bărnuțiu, născut în județul Sălaj, la Bocșa, a fost amplasată în curtea Universității din Pavia Italia. Dezvelirea acesteia a avut loc în cursul acestei săptămâni, mai exact miercuri – 4 decembrie, eveniment la care alături de ambasadorul României în Italia, George Bologan și a unor oficialități italiene, au luat parte și reprezentanți ai județului Sălaj, mai exact o delegație condusă de președintele Consiliului Județean (CJ) Sălaj – Tiberiu Marc. Revoluționarul transilvănean a obținut doctoratul în drept la Universitatea din Pavia în anul 1854, reușita sa fiind apreciată la acea vreme în mod deosebit de profesorii universității atât pentru notele obținute, cât și pentru faptul că Simion Bărnuțiu a reușit să depășească mai multe obstacole, politice și economice, în obținerea acestui titlu academic. Inițiativa amplasării plăcii aparține Ambasadei României în Italia și încununează eforturile susținute ale misiunii diplomatice, de promovare a valorilor naționale și culturale românești în peninsulă. Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al CJ Sălaj, care a contribuit cu suma de 1.700 de euro.