Polițiștii sălăjeni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acţiune ce a avut ca obiective creşterea autorităţii Poliţiei şi asigurarea respectării legii dar și desfăşurarea de acţiuni specifice punctuale pentru asigurarea climatului de siguranță civică, a ordinii și liniștii publice, comerț ilicit, a faptelor penale și contravenționale, dar și la regimul circulației rutiere. În cadrul acțiunii, poliţiştii au constatat trei infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere şi au aplicat 52 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 29 la regimul circulaţiei rutiere, 16 la Legea 61/1991, cinci la O.G. 97/2005, o sancţiune la Legea 132/2017 și una la Legea 12/1990. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la 19.700 lei. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut în vederea suspendării două premise de conducere, iar pentru defecțiuni tehnice au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.
Astfel, în ziua de 23 noiembrie, la ora 15, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică au depistat un zălăuan de 22 de ani care conducea un ATV pe strada Moigradului. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că şoferul nu deține permis de conducere, iar autovehiculul este neînmatriculat. A fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de conducere fără permis şi conducerea pe drumurile publice a unui auto vehicul neînmatriculat/neînregistrat. Tot sâmbătă, la ora 18.30, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică au identificat un bărbat din Crasna care transporta cu autoutilitara 250 kilograme de nucă, fără a deţine documente de provenienţă. Faţă de acesta, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 1.000 lei, marfa fiind ridicată în vederea confiscării. În aceeași zi, la ora 19.50, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Zalău au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism a fost sustras din faţa unui imobil din Gâlgău, de către o persoană necunoscută, existând posibilitatea ca persoana să se deplaseze cu autoturismul furat către Zalău. La scurt timp autoturismul a fost identificat în trafic, fiind oprit pe bulevardul Mihai Viteazul. La volanul mașinii se afla un adolescent de 19 ani, din comuna Bălan. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere. De asemenea, testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, furt, cât şi pentru administrarea întregului probatoriu în cauză.