În urma acțiunilor care au avut ca scop creșterea siguranței rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată, polițiștii au aplicat pe acest segmen contravențional aproape 30 de sancțiuni. Astfel, în perioada 1 ianuarie-31 octombrie, polițiștii rutieri au organizat 14 acțiuni pentru prevenirea accidentelor de circulație ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată. În acest context, polițiștii au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, trei dintre acestea fiind pentru neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sunt în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii/sau sonore sunt în funcțiune, iar diferența pentru nerespectarea indicatoarelor la trecerea la nivel cu calea ferată. De asemenea, trei premise de conducere au fost reținute. Un accident ce a avut loc în județ, în vara acestui an pe Drumul Judeţean 108 B, Km 14+616 m, în localitatea Sărmăşag, s-a soldat cu rănirea gravă a unei persoane. Un bărbat de 74 de ani, din comuna Șărmăşag, în timp ce conducea autoturismul, la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere din dreptul stației CFR Șărmăşag, nu a respectat semnificaţia indicatoarelor rutiere „trecere la nivel cu calea ferată simplă fără bariere” şi „oprire”, fiind acroşat de trenul Regio care circula pe relaţia Marghita-Sărmăşag-Jibou. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a şoferului şi rănirea gravă a soţiei acestuia, în vârstă de 69 de ani, pasageră pe locul din dreapta faţă în autoturism.